Bănci și Asigurări

Robert Anghel, fostul director de strategie şi dezvoltare de business la ING Bank, este acum noul vicepreşedinte executiv business al Idea Bank

Robert Anghel

Robert Anghel

Autor: Mircea Nica, Claudia Medrega

16.06.2023, 00:00 364

Robert Anghel, fostul director de strategie şi dezvoltare de business la ING Bank, a devenit noul vicepreşedinte executiv business în cadrul Idea Bank, banca fiind în plin proces de transformare digitală şi recrutare, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii Idea Bank.

“Oamenii sunt cheia succesului transformării Idea Bank. Pe lângă capabilităţile tehnice şi digitale, adevărata diferenţiere va veni, de fapt, din capabilităţile şi sinergiile echipei, iar noi tocmai acest lucru îl construim acum”, a transmis Gabriela Nistor, preşedinte executiv al Idea Bank. Robert Anghel, până acum director de strategie şi dezvoltare de business la ING Bank, este unul dintre cei mai experimentaţi profesionişti din România în ceea ce priveşte transformarea digitală, cu peste 20 de ani de carieră în industria bancară, telecom şi ecommerce.

A făcut parte din proiecte de anvergură naţională şi internaţională, derulate în Europa şi Asia. În prezent, urmează cursurile programului MBA al Universităţii Illinois, specializarea Mergers & Acquisitions.

Preluarea atribuţiilor va începe după primirea aprobării Băncii Naţionale a României pentru această poziţie. Din top managementul Idea Bank (Comitetul de Direcţie) fac parte - pe lângă Gabriela Nistor - preşedinte executiv din iunie 2022 -, Sorin Dumitrescu - vicepreşedinte executiv risc, Daniel Popescu - vicepreşedinte executiv Tehnologie şi Sinan Kircali - vicepreşedinte executiv operaţiuni.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO