Bănci și Asigurări

Rezervele valutare ale BNR au crescut în martie cu 1,2 mld. euro, la 53,2 mld. euro. În aprilie, plăţile scadente în contul datoriei publice denominate în valută ajung la 727 mil. euro

Rezervele valutare ale BNR au crescut în martie cu 1,2...

Autor: Cristina Bellu

03.04.2023, 13:40 177

Rezervele valutare la BNR au crescut cu 1,22 mld. euro în luna martie faţă de luna februarie 2022, la 53,2 mld. euro, după ce în cursul lunii au intrat în rezerva băncii centrale 2,42 mld. euro şi au ieşit 1,19 mld. euro.

Intrările de valută în valoare de 2,42 mld. euro din martie au fost influenţate de modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor, alimentarea contului Comisiei Europene şi altele, potrivit datelor transmise ieri de BNR.

În paralel, în martie au ieşit rezerve valutare de 1,19 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valuta, şi altele. 

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone.

În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 6,06 mld. euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 martie 2023 au fost de 59,2 mld. euro, faţă de 57,6 mld. euro la 28 februarie 2023.

Plăţile scadente în luna aprilie 2023 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 727 milioane euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO