Caută doar în titlu
Bănci și Asigurări

Profiturile gigantului bancar american JPMorgan Chase au crescut cu aproape 400% în T1 2021

Profiturile grupului bancar american JPMorgan Chase au crescut cu aproape 400% în primul trimestru, mult peste aşteptări, în contextul în care cea mai mare bancă americană a eliberat rezerve de 5 miliarde de dolari pe care le ţinea pentru a acoperi eventualele invocări de incapacitate de plată ale clienţilor, potrivit Reuters.

Cea mai mare bancă americană este văzută ca un barometru care reflectă cât de sănătoasă este economia americană.

Profitul net al băncii a crescut la 14,3 miliarde de dolari în T1 2021, adică 4,5 dolari per acţiune, în comparaţie cu un rezultat de 2,9 miliarde de dolari ,adică 78 de cenţi per acţiune, în T1 2020.

Analiştii estimau în medie un profit net de circa 3,10 dolari per acţiune.

În ceea ce priveşte veniturile, acestea au crescut cu 14% în primul trimestru, la 33,1 miliarde de dolari.

Este de menţionat că banca a înregistrat o creştere a veniturilor de 57% pe segmentul de investment banking, la 2,9 miliarde de dolari. O parte din această evoluţie se bazează pe o creştere a apetitului pentru listări de acţiuni, dar şi pe fondul fenomenului SPAC-urilor.

Anul trecut pandemia a muşcat din profiturile băncii americane, însă investitorii sunt acum optimişti că anul 2021 ar putea aduce o revenire economică puternică.

„Noi credem că economia are potenţialul a înregistra o creştere robustă, întinsă pe următorii ani. (...) Rezervele noastre se situează acum la 26 de miliarde de dolari şi considerăm că este un nivel potrivit şi prudent, ţinând cont de situaţia în care ne aflăm”, a declarat Jamie Dimon, puternicul executiv care conduce grupul bancar.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.