Bănci și Asigurări

Profitul net al BCR a scazut cu 10%, la 403 mil. lei

31.07.2007, 16:48 13

BCR a inregistrat in primele sase luni un profit net de
403 milioane lei (121 mil. euro), in scadere cu aproximativ 10%, in lei, fata de rezultatul obtinut in primul semestru din 2006, au declarat agentiei MEDIAFAX surse din banca.
"Rezultatul este unul bun, daca avem in vedere cheltuielile cu restructurarea si sumele platite personalului disponibilizat. Profitul ar putea urca intr-un ritm mai alert in a doua parte a anului", au adaugat sursele citate.
Cea mai mare banca din tara a raportat anul trecut un profit net de 783 milioane lei, castigul realizat in primele sase luni ale exercitiului financiar precedent fiind de aproximativ 450 milioane lei.
Bugetul de venituri si cheltuieli aprobat de actionarii bancii are in vedere pentru acest an cresterea profitului cu 62% si a activelor cu 31% fata de nivelurile consemnate in 2006. BCR avea, la sfarsitul anului trecut, active nete de 45,08 miliarde de lei (13,3 miliarde de euro), potrivit datelor Bancii Nationale a Romaniei.
Astfel, profitul BCR ar urma sa creasca la 1,33 miliarde de lei, iar activele la circa 59 miliarde de lei (peste 17 miliarde de euro).
Banca austriaca Erste este actionarul majoritar al BCR, cu un pachet de 69,11%, iar o participatie de 30,11% se afla in proprietatea celor cinci societati de investitii financiare (SIF).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO