Bănci și Asigurări

Piata secundara a titlurilor de stat, din nou in actualitate

08.11.2001, 00:00 97



Cu numai cateva zile inainte de inceperea efectiva a tranzactionarii titlurilor de stat pe piata secundara - 15 noiembrie - partile implicate mai poarta inca discutii pe aceasta tema, existand chiar posibilitatea unei amanari.

Reprezentantii Finantelor, ai BNR si ai Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare s-au intalnit ieri si au discutat ultimele detalii ale regulamentului de tranzactionare, dar potrivit unor surse autorizate, este este posibil ca inceperea efectiva a tranzactionarii sa fie amanata din motive tehnice.

Pe piata secundara se vor tranzactiona titlurile de stat deja vandute. Fiecare titlu va avea un pret, o cotatie, care va depinde de cerere si oferta si de dobanzile din sistemul bancar.

Termenul de referinta va fi randamentul (dobanda tranzactionata) care este raportul dintre dobanda efectiva a titlului si pretul de tranzactionare.

Printre noutatile care le va aduce acest regulament va fi accesul la piata primara a titlurilor de stat si a persoanelor fizice (pana acum era posibil doar accesul persoanelor juridice) prin ordine necompetitive (n.r-ordinele competitive presupun mentionarea dobanzilor).

In plus, titlurile de stat care au o scadenta de pana intr-un an vor putea fi tranzactionate numai pe piata interbancara, iar cele a caror scadenta va fi mai mare de un an vor putea fi schimbare atat pe piata interbancara, cat si pe piata de capital, la cota Bursei de Valori Bucuresti.

Pentru certificatele de trezorerie cu termene de maturitate mai mari de 12 luni, Ministerul Finantelor va fi obligat sa specifice piata secundara pe care se va tranzactiona seria respectiva.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO