Caută doar în titlu
Bănci și Asigurări

Patria Bank numeşte un nou CEO, Burak Yildiran, care în ultimii 2 ani a lucrat la Total Soft, iar înainte a lucrat 6 ani la Garanti BBVA România

Patria Bank a anunţat miercuri seară la bursă că l-a numit pe Burak Yildiran, fost director general adjunct al Garanti BBVA România şi fost CEO al TotalSoft, în funcţia de director general. Burak Yildiran o va înlocui pe Daniela Iliescu, cea care conduce Patria Bank din iulie 2019 încoace. Aceasta va prelua funcţia de director general adjunct.

"Mă bucur să mă alătur Patria Bank şi, împreună cu echipa din bancă, să atingem o nouă bornă în dezvoltarea organizaţiei pe piaţa locală, cu scopul de a crea valoare pentru întreg ecosistemul de stakeholderi - clienţi, angajaţi, acţionari şi societate. Imi doresc sa contribui la o noua etapă în evoluţia băncii şi a clienţilor, cărora să le oferim cele mai potrivite soluţii bancare, ajutându-i să-şi acopere nevoile şi să-şi atingă aspiraţiile, în timp ce iau decizii mai bune cu privire la finanţele lor, cu un impact pozitiv asupra viitorului”, spune Burak Yildiran, noul CEO Patria Bank (în curs de autorizare BNR).

Daniela Iliescu va continua mandatul de CEO până la autorizarea de către Banca Naţională a României a lui Burak Yildiran şi ulterior va prelua mandatul de Director General Adjunct Ariile Financiar şi Risc. Din comitetul executiv al băncii mai fac parte Codruţ Nicolau, Director General Adjunct Aria Business şi Valentin Vancea, Director General Adjunct Aria Operaţiuni şi IT.

Burak Yildiran are aproape 25 de ani de experienţă în domeniul financiar - bancar şi al  tehnologiei, din care aproape 20 de ani petrecuţi în cadrul grupului Garanti BBVA. De-a lungul mandatului său a fost responsabil pentru business development, managementul schimbării, experienţa clienţilor, proiecte Agile, digitalizare, transformare, leadership strategic şi managementul talentelor. Burak a fost timp de şase ani director general adjunct şi manager operaţiuni la Garanti BBVA România.

Înainte de numirea sa la Patria Bank, în ultimii 2 ani, a ocupat poziţia de Chief Operations Officer în TotalSoft. Burak deţine un MBA de la WU Executive Academy - Universitatea din Viena şi un BA în Administrarea Afacerilor de la Universitatea Hacettepe.

Patria Bank are 272 milioane de lei capitalizare, acţiunile sale fiind listate la bursa de la Bucureşti cu simbolul PBK. De la începutul anului acţiunile PBK au minus 20%. Miercuri, acţiunile băncii au urcat cu 4,81%. 

 

Etichete: ceo,numire

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.