Bănci și Asigurări

OTP Bank avertizează asupra creşterii riscului de fraudă bancară. Cele mai utilizate metode sunt phishing-ul, prin care se transmit mesaje în care se solicită date personale, şi fraudele prin intermediul platformelor de comerţ electronic

OTP Bank, subsidiara de pe piaţa românească a celui mai mare grup bancar din Ungaria, avertizează în privinţa creşterii tentativelor de fraudă bancară în ultimul an, în contextul socio-economic generat de situaţia pandemică şi de tendinţa accelerată de digitalizare a unei arii largi de servicii.

Atenţionarea vine în urma unei analize proprii realizată de OTP Bank la nivel local, în perioada iulie 2020 – iulie 2021, care a evidenţiat o tendinţă de creştere a fraudelor diversificate, bazate pe inginerii sociale, atât din punct de vedere al numărului de incidente, cât şi al valorii tranzacţiilor reuşite ca urmare a compromiterii cardurilor clienţilor.

„Un număr mare al tranzacţiilor de fraudare sunt reuşite ca urmare a compromiterii cardurilor clienţilor. Este un procent de aproximativ 59%, iar ponderea sumelor pierdute de către clienţi este de 54% din totalul sumelor iniţiate. Este un fenomen care poate fi întâmpinat prin educaţie financiară şi digitală, prin informare şi conştientizarea riscului de fraudă, astfel încât clienţii să îşi protejeze datele confidenţiale şi să evite să devină victima unei fraude bazate pe inginerii sociale”, explică Florin Orban, Head of Banking Security & Anti-Fraud OTP Bank România.

Fraudele realizate prin inginerii sociale au scopul de a înşela utilizatorii, prin manipulare psihologică, să dezvăluie informaţii confidenţiale sau să facă anumite acţiuni prin care i se sustrag datele personale şi de autentificare, precum nume şi prenume, adresă, oraş, judeţ, numărul cardului, data expirării, cod de securitate CVV, cod numeric personal sau telefon.

Cele mai utilizate metode de fraudare sunt phishing-ul, prin care se transmit mesaje electronice în care se solicită date personale de identificare şi autentificare sau accesarea unor website-uri, şi fraudele prin intermediul platformelor de comerţ electronic. În aceeaşi măsură, datele personale pot fi sustrase atât prin Smishing, phishing-ul prin SMS-uri, sau prin Vishing, metoda prin care victimele sunt apelate telefonic şi manipulate să dezvăluie informaţii personale sau chiar să facă tranzacţii.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.