Bănci și Asigurări

O toamna grea pentru leu?

01.08.2003, 00:00 15



Ultimele cinci luni din acest an ar putea sa fie destul de agitate pe piata valutara de la Bucuresti, in conditiile in care de la inceputul anului leul s-a depreciat in raport cu cosul valutar la care se raporteaza Banca Nationala cu doar 3,09%.



Cu alte cuvinte, este posibil ca in perioada urmatoare sa asistam la o depreciere mult mai mare a leului in raport cele doua valute de referinta decat pana acum.



In acest an, cel putin dupa ultimele declaratii oficiale, banca centrala urmareste o apreciere reala a leului in raport cu cosul valutar - format in proportie de 60% din euro si 40% din dolari - de 2-3%. Daca se merge pe o inflatie de 13-14% rezulta ca pentru tot anul deprecierea leului in raport cu cosul valutar ar trebui sa fie undeva in jur de 11%. Este adevarat insa ca politica monetara pe care o aplica banca centrala depinde foarte mult de ceea ce se intampla pe pietele externe cu raportul euro/dolar unde in ultimele luni volatilitatea a fost foarte mare.



"Este destul de interesat ca de la inceputul anului deprecierea leului fata de cos este atat de mica. Ceva scapa undeva. Or vom avea o toamna super agitata , or nu mai intelegem noi politica bancii centrale", comenteaza un dealer.



Leul a continuat si ieri sa se intareasca in raport cu moneda unica europeana si sa piarda teren in fata dolarului. Banca Nationala a calculat ieri un curs de schimb de 37.161 lei pentru un euro, fata de 37.263 lei in urma cu o zi, in timp ce raportul leu/dolar a urcat pana la 32.793 de la 32.570 in urma cu o zi.



Pe piata interbancara cotatiile leu/euro au fluctuat ieri destul de mult, de la minime de 37/140/37.165 lei/euro, ajungand rapid in 37.195/37.225 lei/euro, pentru a inchide - pe fondul scaderii euro sub 1,13 dolari - la 37.080/37.100 lei/euro.



"Volumele de tranzactionare au fost destul de mari. Este posibil ca la un moment dat si banca centrala sa fi dat o raita prin piata pentru a tine leul", mai spune un alt dealer.



Pe pietele externe euro a fluctuat ieri intre 1,1285 si 1,1345 dolari.



Pe piata monetara nevoia de lei a mentinut dobanzile in apropierea nivelului de 20%, si aici volumele de tranzactionare fiind ceva mai mari decat in mod obisnuit. Banca centrala nu a fost prezenta pe piata.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO