Bănci și Asigurări

O altă schimbare în sistemul de pensii private de când la cârma ASF a venit Nicu Marcu: posibilitatea investiţiei în obligaţiuni corporative fără rating

O altă schimbare în sistemul de pensii private de când...

Autor: Liviu Popescu

28.12.2020, 12:21 304

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), condusă din vara anului 2020 de Nicu Marcu din funcţia de preşedinte, va permite administratorilor de fonduri private de pensii Pilon II şi Pilon III să investească în obligaţiuni corporative negarantate pentru diversificarea portofoliului.

Astfel, ASF a completat articolul 17 din norma 11 din 2011 cu privire la investirea şi evaluarea activelor fondurilor de pensii private cu investirea de până la maximum 3% din activul fondului de pensii private în obligaţiuni corporative fără rating ale emitenţilor din România. Un fond de pensii private poate deţine maximum 10% din fiecare emisiune de obligaţiuni.

“Necesitatea emiterii acestui proiect de act normativ constă în completarea legislaţiei secundare cu prevederi care să încurajeze diversificarea portofoliilor fondurilor de pensii administrate privat şi facultative”, se arată în expunerea de motive a Normei ASF care va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.

Aceasta este a doua schimbare în legislaţia de investiţie a fondurilor de pensii private de când la cârma ASF a venit Nicu Marcu. Pe 16 decembrie 2020 în Monitorul Oficial a fost publicată decizia ASF de raportare trimestrială a investiţiilor, şi nu în ritm semestrial.

Desigur, în cazul investiţiilor în obligaţiuni corporative negarantate, fiecare administrator va lua propria decizie, fiind mai degrabă o flexibilizare a strategiei. Până în vara anului 2020 cea mai mare finanţare antreprenorială de la bursă - cea a Autonom, care a atras de altfel investitori de calibru, precum BERD, nu a avut rating. Ulterior Fitch a acordat „BĂ” cu perspectivă negativă, şi un rating de „B-” pentru datorii negarantate cu rang prioritar (senior unsecured debt).

 ​

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO