Bănci și Asigurări

Numarul de carduri Visa a crescut cu 156% in trimestrul al doilea

27.08.2001, 00:00 12



Romania se situeaza pe locul patru din 44 de tari, cu o rata de crestere a numarului de carduri Visa emise in al doilea trimestru al anului de 156%. Oficialii Visa sunt multumiti de rezultatele obtinute in Romania si cred in potentialul de dezvoltare al acestui segment din piata romaneasca.

Visa a emis in al doilea trimestru al acestui an 125.708 noi carduri, astfel ca numarul cardurilor Visa utilizate in Romania se ridica, in prezent, la 706.938.

In ultimele trimestre, Visa a inregistrat constant in Romania rate de crestere de peste 100% in privinta numarului de carduri emise, a valorii totale a tranzactiilor si a numarului tranzactiilor efectuate prin intermediul cardurilor.

Valoarea tranzactiilor efectuate prin intermediul cardurilor Visa s-a dublat in anul fiscal incheiat in iunie 2001, ajungand la aproximativ 290 milioane dolari, in conditiile in care in iunie 2000 suma se ridica la 135 milioane dolari. In aceeasi perioada, numarul tranzactiilor a crescut cu peste 100%, ajungand de la 4.884.123 la 9.726.882.

"Pentru o piata de peste 20 milioane de oameni, cu un potential puternic si o deschidere remarcabila fata de instrumentele moderne de plata, aceste rezultate sunt extrem de incurajatoare," a declarat Radu Obreja, vicepresedintele Visa pentru zona Europa Centrala si de Est.

In perioada iunie 2000 pana in iunie 2001, s-a inregistrat si o evolutie buna a numarului de ATM-uri (bancomate), in crestere cu 70%, ajungand in prezent la 1.023. "Cresterea numarului de ATM-uri semnifica atat dezvoltarea pietei cardurilor cat si a pietei bancare. Bancile investesc masiv pentru a asigura conditii optime operatiunilor financiare facilitate de carduri", a concluzionat Radu Obreja.

Romanii au cheltuit, in anul 2000, 202,5 milioane dolari prin intermediul a 468.000 de carduri Visa, ceea ce reprezinta o creste de 97% fata de anul 1999 in privinta valorii si de 162% in cazul numarului de carduri nou emise.



Serviciile conexe, la mare cautare

Piata cardurilor a devenit in ultima vreme ringul in care bancile, cele care au intrat deja sau cele care vor intra in curand, isi incerca puterile si inventivitatea pentru a atrage cat mai multi clienti. Pe langa o gama de carduri care sa satisfaca in cea mai mare parte cerintele tuturor posibililor clienti, bancile lucreaza acum si la particularitati si servicii conexe atasate conturilor de carduri.

Potrivit specialistilor din domeniu, piata cardurilor va inregistra in urmatorii ani o revigorare sustinuta, atat ca urmare a patrunderii cat mai multor banci pe acest segment cat si ca urmare a intentiilor Executivului de a plati salariile bugetarilor pe carduri.

In Romania sunt active acum circa 1,6 milioane carduri bancare, iar potrivit estimarilor este posibil ca pana la sfarsitul anului sa se depaseasca 2 milioane de carduri aflate in circulatie.

Pe piata sunt zece emitenti de carduri bancare: Raiffeisen-Banca Agricola, Bank Austria Creditanstalt, Banca ?iriac, Banc Post, BRD, Banca Transilvania, Citibank, Grupul BCR, RIB si Alpha Bank care au emis 44 de tipuri diferite de carduri active, dintre care 21 emise sub licenta VISA, 16 sub Europay si sapte sub American Express.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO