Vezi galeria foto
(2 poze)
Bănci și Asigurări

Ministerul Finanţelor recunoaşte că ponderea veniturilor bugetare în PIB după rectificare scade la 32,3%

Ponderea veniturilor bugetare în PIB a fost ajustată după rectificarea bu­ge­tară de la 33,7% la 32,3%, po­trivit informaţiilor trans­mi­se de Mi­nis­te­rul Finan­ţelor.
Astfel, Finanţele con­firmă că România va continua să aibă prin­tre cele mai mici venituri fis­cale din Uniunea Europeană.
Ponderea ve­ni­turilor o de­pă­şeş­te pe cea înre­gis­trată anul trecut de 31,4% din PIB, în­să este mai re­dusă decât în 2008 şi 2010 şi apropiată de pon­derea ve­ni­turilor în PIB din 2009.
Guvernele care s-au perindat la putere în ultimul deceniu au tot susţinut ideea majorării veniturilor prin întărirea disciplinei în colectarea ta­xe­lor, dar acesta a rămas doar un obiectiv golit de conţinut repetat prin discursuri de ani şi ani de zile, în timp ce ponderea veniturilor în PIB nu a depăşit niciodată 32-33%.
În urma rectificării bu­ge­tare recente pon­derea veniturilor fis­ca­le în PIB a fost di­mi­nuată cu 0,7% din PIB, la 27,3% din PIB, în timp ce ponderea venitu­ri­lor nefiscale a co­bo­rât cu 0,4%, la 2,9% din PIB.
Noul PIB pe care se bazează bugetul rectificat este de 607,3 mld. lei, com­pa­rativ cu nivelul de 579,6 mld. lei pe care a fost construit bugetul iniţial.
Veniturile bugetului consolidat au coborât după rectificare la 33,3% din PIB, faţă de 33,9% din PIB în bugetul iniţial, asta reieşea dintr-un comunicat transmis presei de Ministerul Finanţelor luni seara. Postată şi pe pagina de internet a ministerului, informaţia a fost modificată marţi după ora 17.30, cifra legată de ponderea în PIB a veniturilor bugetului consolidat după rectificare fiind schimbată la 32,3% din PIB.

Diferenţa de 1% din PIB dintre cele două cifre reprezintă circa 6 mld. lei (1,3 mld. euro), o sumă deloc neglijabilă. Din calculele Consiliului Fiscal, bazate pe cifre de la Ministerul Finanţelor, reieşea că veniturile bugetare după rectificare ar fi de 195,9 mld. lei, astfel că ponderea în PIB ajunge la 32,3%.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.