Bănci și Asigurări

Marea intrebare la listarea titlurilor de stat la bursa: Cine vinde?

28.07.2008, 18:40 17

Listarea titlurilor de stat este un pas util pentru dezvoltarea segmentului instrumentelor cu venit fix, afirma analistii, insa ramane de vazut cat de mari vor fi volumele de tranzactionare generate cel putin in perioada urmatoare, nefiind clar cine va veni pe piata sa vanda titluri.
Rares Nilas, directorul general al companiei de brokeraj BT Securities, afirma ca nu se asteapta la tranzactii spectaculoase.
El considera ca ar fi multumitor un nivel al operatiunilor cu astfel de instrumente de un milion de lei pe zi, in prima faza, in conditiile in care pe piata interbancara sunt 10-15 tranzactii pe zi si este de asteptat ca o parte sa se mute pe bursa.
"Cumparatori vor fi, dar nu stiu cine va vinde astfel de titluri. Este greu de facut o estimare. Pana la urma totul va depinde de pret. Niciunde in lume instrumentele cu venit fix nu au generat volume spectaculoase."
Bancile detin o mare parte din titlurile emise de Finante si au nevoie de ele pentru a putea accesa finantari de urgenta de la BNR.
La BVB vor fi listate 26 de emisiuni de obligatiuni vandute prin licitatie pana in prezent, cu valoarea nominala de 7-8 mld. euro.
"Listarea titlurilor de stat este un pas inainte important pentru dezvoltarea sectorului instrumentelor cu venit fix, segment pe care Bursa era saraca. Lucrurile se vor regla in timp. Lichiditatea se va naste", a declarat pentru ZF Mihail Ion, presedintele Raiffeisen Asset Management.
El nu a facut o estimare cu privire la nivelul lichiditatii, mentionand ca aceasta va depinde de oferta, in conditiile in care cerere exista din partea jucatorilor institutionali care au nevoie de aceste instrumente
"Ministerul Finantelor va trebui sa emita din ce in ce mai multe titluri pentru a finanta deficite bugetare din ce in ce mai mari", a spus Ion.
Amanata de nenumarate ori, listarea titlurilor de stat va fi anuntata oficial astazi si este asteptata in special de investitorii institutionali, cum sunt fondurile de pensii, fondurile mutuale si companiile de asigurari, care au la dispozitie putine instrumente cu venit fix tranzactionate la bursa.
Mihail Ion a explicat ca acesti investitori pot sa pastreze titlurile in portofoliu pana la scadenta, dar au si posibilitatea sa urmareasca oportunitatile din piata si sa vanda atunci cand exista conditii favorabile.
Trazactionarea efectiva ar putea incepe lunea viitoare.
In luna iunie, pe piata secundara a titlurilor de stat s-au realizat in medie numai 18 tranzactii pe zi, valoarea acestora fiind de 35 mil. lei (9,7 mil. euro). Pe 24 iulie, de exemplu, s-au realizat numai 16.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO