Bănci și Asigurări

Lucian Cojocaru a părăsit funcţia de vicepreşedinte al Volksbank după trei ani şi jumătate

Foto Silviu Matei

Foto Silviu Matei

Autor: Razvan Voican

19.03.2014, 00:00 3057

Lucian Cojocaru, 45 de ani, unul dintre reprezentanţii generaţiei tinere de executivi din sectorul bancar, şi-a încheiat mandatul de vicepreşedinte pe retail la Volksbank. El se mutase la austrieci la începutul toamnei lui 2010 venind de pe poziţia de director comercial al reţelei BRD-SocGen.

Cojocaru avea în palmares contribuţia directă la dezvoltarea reţelei de 930 de unităţi a francezilor, din care mai rămăseseră 883 la sfârşitul lui 2013.

La Volksbank s-a confruntat cu provocarea de a restructura reţeaua şi de a reface oferta pentru persoane fizice a unei bănci cu mari probleme de imagine după scadalul prelungit al clauzelor abuzive, care s-a afundat în pierderi şi pe care acţionarul majoritar austriac doreşte s-o vândă.

La finalul lui 2012 el s-a numărat printre bancherii cercetaţi în cazul fraudelor de la BRD.

 Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 19.03.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO