Bănci și Asigurări

Libra Internet Bank şi StartCo vin cu o soluţie digitală pentru antreprenorii care înfiinţează o firmă nouă, oferind contul bancar necesar noii companii, care poate fi deschis direct pe platforma StartCo

Libra Internet Bank şi StartCo vin cu o soluţie...

Autor: Mircea Nica

19.07.2023, 00:00 129

Libra Internet Bank împreună cu StartCo vin cu o soluţie digitală pentru antreprenorii care înfiinţează o firmă nouă, oferind contul bancar necesar noii companii, care poate fi deschis direct pe platforma StartCo, potrivit informaţiilor transmise de bancă.

„Acest parteneriat include două componente esenţiale pentru ce reprezintă Libra Internet Bank: digitalizare şi încurajarea spiritului antreprenorial şi de aceea suntem încântaţi de colaborarea cu StartCo. Este un proiect inovativ, prin care tehnologia este pusă la dispoziţia tuturor celor care vor să transforme o idee de afaceri într-un business de succes“, a declarat Cristina Mahika-Voiconi, director general adjunct al Libra Internet Bank.

Aplicaţia modernă creată de StartCo permite înfiinţarea şi, eventual, modificarea unei firme, emiterea de facturi, iar pachetul de servicii oferit antreprenorilor include şi contabilitatea online, în timp ce orice aplicaţie birocratică este exclusă. Libra Internet Bank asigură conturile bancare pentru firmele înfiinţate prin platforma StartCo, iar acestea sunt oferite în trei variante.

Toate au pe lista beneficiilor intrenet şi mobile banking, plăţi online în lei, plăţi instant în lei, încasări în lei şi un card Business Standard. Contul Deştept este gratuity pentru primele 12 luni, Rise IMM vine cu un card Business Standard suplimentar, în timp ce Shine IMM oferă în plus încasări în euro, plăţi online euro SEPA şi două carduri Business Gold.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO