Bănci și Asigurări

Leul se grabeste sa recupereze teren la creditele pe termen lung

17.03.2006, 00:00 7

Creditul pe termen lung contractat de populatie in lei a crescut de zece ori pe parcursul anului trecut, ajungand in decembrie la un sold de peste 3,3 miliarde de lei (echivalentul a 0,9 miliarde de euro).

In acest timp creditul pe termen lung in valuta care a mers spre populatie a marcat o crestere cu numai 70%, pana la un sold de 5,7 miliarde de lei (1,5 miliarde de euro), indica datele BNR.

Dinamica foarte rapida la lei se datoreaza in mare parte bazei de comparatie foarte reduse: la inceputul lui 2005, creditul pe termen lung (peste 5 ani) contractat de populatie totaliza mai putin de 0,3 miliarde de lei. Pe de alta parte, sodul acestor imprumuturi a crescut chiar si in volum absolut mai mult decat creditul pe termen lung in valuta. Astfel, creditul in moneda locala a adaugat la sold aproape 3 miliarde de lei, in timp ce imprumuturile in valuta au crescut cu echivalentul a 2,3 miliarde de lei. In plus, aprecierea cursului a influentat de asemenea dinamica imprumuturilor in valuta, in conditiile in care soldul este exprimat de BNR in lei.

In categoria creditului pe termen lung intra in general imprumuturile ipotecare si imobiliare. Anul trecut a aparut pe piata un nou tip de credite, cele pentru nevoi personale nespecificate, pe care bancile le acorda pe termene lungi, cerand insa drept garantie ipoteca asupra unui imobil. Aceste produse s-au dovedit foarte dinamice, fiind introduse rapid in portofoliu de majoritatea bancilor cu pretentii pe segmentul de retail. Esalonarea pe perioade foarte lungi (de aproximativ 20 de ani) a permis acordarea de finantari de valoare insemnata chiar si clientilor cu venituri mai mici.

Populatia detine ponderi insemnate din totalul creditului pe termen lung, atat in cazul finantarilor in moneda locala, cat si in devize. Situatia este mai evidenta in cazul finantarilor in lei, unde nici companiile private sau de stat nu au solduri care sa depaseasca nivelul de un miliard de lei.

Cresterea agresiva a creditului in moneda locala a fost alimentata de scaderea sensibila a dobanzilor la lei, care au coborat inca din toamna trecuta sub nivelul de 10% pe an. Concurenta tot mai intensa a impins insa si dobanzile la valuta in jos, jucatorii coborand sub nivelul de 7% pe an.

Introducerea normelor restrictive ale BNR in septembrie, care limiteaza finantarile in valuta pe care o banca le poate acorda la de cel mult trei ori nivelul capitalurilor proprii, a influentat de asemenea evolutia creditului in devize. In decembrie trecut, soldul creditelor pe termen lung contractate de populatie in valuta a inregistrat o cadere abrupta, cu aproape 12%, in conditiile in care multe banci s-au vazut nevoite sa sisteze finantarile in devize. Mutarea concurentei pe finantarea in lei a pus presiune si pe dobanzi, unii jucatori ducand dobanzile la lei spre nivelul de 7% pe an, sau chiar mai jos.

Restantele au urmarit trendul creditarii, inregistrand de asemenea cresteri importante, insa soldurile lor au ramas la niveluri neglijabile. Restantele la creditele cu scadente lungi in lei toalizeaza putin peste un milion de lei (0,2 mil. euro), adica de trei ori si jumatate mai mult decat in decembrie 2004. Ritmul de crestere este insa mult mai mic decat al creditelor, iar ultimele luni ale anului trecut au adus chiar diminuari ale restantelor. La creditele in valuta restantele au crescut accelerat, cu 180%, pana la 0,8 milioane de euro. Ponderea acestora ramane insa nesemnificativa.

Cresterea semnificativa a creditelor pe termen lung contractate de populatie a contribuit la majorarea semnificativa a ponderii pe care aceste imprumuturi o detin in totalul finantarilor. Potrivit datelor Centralei Riscurilor Bancare (care centralizeaza informatii privind expunerile mai mari de 20.000 de lei fata de un singur debitor), creditul pe termen lung si-a dublat soldul pe parcursul anului trecut. Aceasta in timp ce creditul pe termen scurt a inregistrat o crestere cu 23%, iar cel pe termen mediu cu 16%. Astfel, ponderea pe care imprumuturile pe termen lung o detin in totalul finantarilor a ajuns in decembrie trecut la 31%, cu 11 puncte procentuale mai mult decat la sfarsitul lui 2004. liviu.chiru@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO