Bănci și Asigurări

KPMG: Investiţiile în proprietăţi imobiliare au scăzut cu 22% în Europa Centrală şi de Est în primul semestru al anului, nu şi în România. ”Portofoliu de credite imobiliare al sectorului bancar va creşte sau va creşte semnificativ în următoarele 12-18 luni”

KPMG: Investiţiile în proprietăţi imobiliare au...

Autor: Roxana Rosu

09.11.2021, 12:11 3232

Investiţiile în proprietăţi imobiliare au scăzut cu 22% în Europa Centrală şi de Est (CEE) în primul semestru al anului, în contextul repercusiunilor economice semnificative ale crizei sanitare internaţionale cauzate de COVID-19 în majoritatea sectoarelor economice, conform ultimei ediţii a Barometrului KPMG privind Creditarea Imobiliară (”KPMG’s Property Lending Barometer” – PLB),

În contrast cu situaţia din regiune, România este printre puţinele ţări care au înregistrat creştere în prima jumătate a anului 2021, comparativ cu perioada similară din 2020, inclusiv în ceea ce priveşte randamentele din sectorul clădirilor de birouri premium.  

Tranzacţiile imobiliare în CEE s-au ridicat la 4,9 miliarde de euro pentru primul semestru al anului 2021, 80% din acestea provenind din trei ţări din regiune: mai mult de jumătate din sumă provine din Polonia (53%), urmată de Republica Cehă şi de Ungaria, cu 18% şi, respectiv, 13%. Slovacia, România şi Ungaria au continuat să crească în primul semestru al anului 2021, în timp ce Bulgaria şi Republica Cehă au înregistrat cele mai accentuate scăderi ale activităţii de investiţii, de la an la an.

„Anticipând recuperarea post-COVID, piaţa imobiliară din România a câştigat teren nou, alimentat de optimism şi de o îmbunătăţire generală a economiei. Conducând avansul, piaţa logistică şi industrială şi-au menţinut rata de creştere, în timp ce apetitul crescând pentru proprietăţi rezidenţiale premium a încurajat un avans semnificativ pe piaţă. Privind în perspectivă, investitorii şi-au recâştigat încrederea pierdută în 2020 şi ar putea relua proiectele întrerupte în timpul pandemiei, stimulând o tendinţă ascendentă pentru piaţa imobiliară din România”, a comentat Ori Efraim, Partener, Head of Real Estate, KPMG în România.

Potrivit barometrului, împrumuturile imobiliare au avut o importanţă sporită pentru bănci în 2021, întrucât, pe de o parte, portofoliile de credite imobiliare se deteriorează, iar, pe de altă parte, condiţiile de piaţă continuă să se îmbunătăţească treptat. În plus, perioadele mai dificile au condus la situaţia în care instituţiile de credit din regiune sunt capabile să selecteze şi să aleagă căror tipuri de proiecte de dezvoltare şi investiţii să acorde împrumuturi, în condiţii mai stricte.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO