Bănci și Asigurări

Kolal ramane actionarul majoritar al Eurom Bank

11.09.2001, 00:00 15



Actionarii minoritari ai Eurom Bank, fosta Banca Dacia Felix, nu si-au exercitat dreptul de preemtiune in recenta majorare de capital, astfel ca actionarul majoritar al bancii - cu 94% din capital - ramane grupul olandez Kolal BV Amsterdam

In perioada 15 august-14 septembrie actionarii care in urma majorarii de capital de la inceputul lunii iulie si-au diminuat participatiile au putut sa cumpere de la Kolal BV Amsterdam actiuni la o valoare nominala de 5.000 lei.

"Nu am primit nici o cerere in acest sens, asa ca procesul poate fi considerat ca si incheiat. Kolal BV Amsterdam ramane astfel actionarul majoritar al Eurom Bank", a declarat pentru Ziarul Financiar, Avital Benesh, presedintele Consiliului de Administratie al bancii.

Kolal BV Amsterdam detine in prezent, in urma majorarii cu 1.635 miliarde lei (valoarea creantelor cumparate de SC Kolal BV Amsterdam de la BNR si CEC) a capitalului Eurom Bank, 94% din banca.

Inainte de majorarea de capital, principalii actionari ai BDF erau: SIF Transilvania - 5,6%, 15 persoane fizice si juridice fiecare cu cate 4,9% si societate de asigurari-reasigurari ARDAF - 3,6%.

In prezent noua structura de actionariat este Kolal BV Amsterdam- 94%, SIF Transilvania - 0,3%, cele 15 persoane fizice si juridice fiecare cu cate 0,26%, societate de asigurari Ardaf-0,2%, restul de actiuni fiind detinut de aproape 10.000 de persoane fizice si juridice.

Banca Dacia Felix a fost salvata de la faliment in primvara acestui an de Guvern, in urma unor presiuni la nivel inalt. Guvernul a permis BNR si CEC sa primeasca in contul creantelor detinute o suma mai mica decat cea nominala.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO