Bănci și Asigurări

Kearney: 8 din 10 români au folosit sau ar folosi soluţii de plată de tip Buy Now Pay Later sau similare, fie la punctul de vânzare în magazin, fie la finalizarea cumpărăturilor online sau după achiziţie

Florian Teleabă, Principal & Bucharest Office Lead Kearney

Florian Teleabă, Principal & Bucharest Office Lead Kearney

Autor: Cristina Bellu

28.06.2023, 13:10 106

Un procent de 15-20% dintre români utilizează frecvent achiziţiile în rate, fie la punctul de vânzare în magazin, fie la finalizarea cumpărăturilor online sau după achiziţie.

Acest lucru include atât ofertele de tip BNPL (Buy Now Pay Later), care au început să fie utilizate pe plan local atât în comerţul electronic, cât şi în lanţurile de magazine fizice, cât şi ofertele de carduri de credit care permit plata în rate, potrivit companiei globale de consultanţă în management Kearney, care a anunţat miercuri rezultatele unui studiu care include un sondaj despre utilizarea BNPL, realizat anual în 13 ţări europene.

Potrivit analizei, principalele motive pentru care românii utilizează BNPL sau achiziţiile în rate sunt pentru a-şi permite să cumpere produsul dorit (direct) - 25% dintre respondenţii care au utilizat această formă de achiziţie şi plată sau pentru o mai bună gestionare a fluxului de numerar (21%).

La polul opus, motivele pentru care nu au utilizat încă această formă de achiziţii în rate, 30% dintre români menţionează teama de datorii, iar 30% dintre ei spun că nu li s-a oferit opţiunea de a achiziţiona în rate.

"Ofertele precum BNPL şi altele similare câştigă tot mai mult teren peste tot în Europa, şi vedem asta întâmplându-se şi în România. Peste 80% dintre români au utilizat sau ar utiliza opţiunea BNPL sau alta opţiune similară: fie în magazin sau la finalizarea cumpărăturilor, fie după achiziţie; fie de la o companie de finanţare terţă la punctul de plată, fie de la banca lor sau prin intermediul cardului de credit al băncii”, spune Florian Teleabă, Principal & Bucharest Office Lead Kearney.

Cele mai populare categorii pentru utilizarea achiziţiilor în rate sunt produsele pentru îmbunătăţirea locuinţei (43% dintre respondenţi), îmbrăcăminte şi accesorii/ modă (37%), electronicele personale (30%) şi călătoriile (26%). Aproape 15% dintre respondenţi au declarat că au utilizat opţiunile de achiziţii în rate şi pentru cheltuieli de zi cu zi.

Aproximativ 30% dintre românii care utilizează această opţiune au declarat că au întâmpinat dificultăţi în a plăti unele rate, dar au reuşit să le ramburseze integral la final; doar aproximativ 4% raportează cel puţin o plată ratată.

"În ciuda unor temeri legate de îndatorare, o abordare responsabilă din partea "creditorului" oferă consumatorilor o valoare adăugată prin flexibilitatea de a împărţi costurile achiziţiilor (utilă mai ales în astfel de perioade inflaţioniste); iar cifrele arată că majoritatea consumatorilor sunt responsabili în gestionarea rambursărilor", adaugă Florian Teleabă.

În România, băncile au popularizat deja cu ani în urmă achiziţiile în rate fără dobândă la plată cu cardul de credit, adesea într-o reţea/ecosistem de parteneri. Cu toate acestea, odată cu adoptarea largă a soluţiilor de finanţare integrate şi intrarea pe piaţă a noilor jucători, băncile trebuie să acţioneze rapid pentru a rămâne în joc, altfel se expun riscului de a pierde clienţi şi fluxuri de venituri.

"Nu este vorba doar despre a oferi un produs (cum ar fi un mic împrumut), ci despre a oferi o experienţă de cumpărare îmbunătăţită, satisfacerea mai buna a nevoilor şi obiectivelor consumatorilor şi generarea unei implicări mai eficiente cu aceştia. Acest lucru este ceva ce jucătorii non-bancari inovatori şi agili au înţeles mai bine până acum; dar cu o mentalitate şi o abordare puţin diferite, băncile ar trebui să poată face chiar şi mai bine acest lucru", concluzionează Florian Teleabă.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO