Bănci și Asigurări

Isărescu: Cursul nu este ţinut artificial. Patriciu: Cursul real este de 4,7-4,8 lei/euro

Isărescu: Cursul nu este ţinut artificial. Patriciu: Cursul real este de 4,7-4,8 lei/euro

Autor: Liviu Chiru, Mihaela Popescu

05.10.2010, 23:59 86

Guvernatorul Mugur Isărescu a explicat ieri că BNR intervinepentru a corecta fluctuaţiile prea ample de curs care ar face răueconomiei, dar afirmă că euro nu este menţinut artificial lanivelul de 4,2 lei. În acelaşi timp, omul de afaceri Dinu Patriciuspunea că, în acest moment, cursul real ar trebui să fie de 4,7-4,8lei pentru un euro şi că BNR greşeşte ţinând artificial euro maijos.
În şase ani leul s-a depreciat cu numai 3% faţă de euro, în timp ceinflaţia a fost de 42%.

Deprecierea cursului este văzută ca o soluţie pentru stimulareaexporturilor şi redresarea economiei de către oamenii de afaceri,iar poziţia lor este susţinută şi de actuala înfruntare dintreStatele Unite ale Americii şi China, care se luptă pentru
a-şi slăbi monedele. "Cursul real de schimb din acest moment estede peste 4,7-4,8 lei pe euro. Faptul că Banca Naţională ţine în modartificial cursul la nivelul actual este greşit", a declarat ieriDinu Patriciu.

Argumentul lui Patriciu a fost că un curs de schimb "real" ar fiimpulsionat exporturile, omul de afaceri susţinând şi faptul cădolarul este o monedă mai importantă decât euro pentru afacerileromâneşti. "Nu se cumpără nimic în euro. Toate mate­riile prime lecumpărăm în dolari", a afirmat el. Încă de la începutul crizei, întoamna lui 2008, Patriciu a susţinut o depreciere a leului, elvorbind la un moment dat şi de un curs de 5 lei pentru uneuro.
De partea cealaltă, guvernatorul Isărescu spune că problemeleeconomiei româneşti sunt mult mai adânci şi ţin de lipsa reformelorstructurale, iar deprecierea cursului este o idee "simplistă". Elrespinge astfel şi comparaţia cu modelul polonez, unde bancacentrală a acceptat la sfârşitul lui 2008 o depreciere şoc azlotului, pentru a menţine dobânzile scăzute la creditele în monedălocală. BNR a adoptat o politică opusă: a controlat depreciereacursului cu preţul unor dobânzi mari la leu.
În final, Polonia a reuşit să evite recesiunea, fiind singuraeconomie din regiune care a rămas pe plus. Economia românească ascăzut cu 7,1% anul trecut şi cu 1,5% în primul semestru din2010.

"A formula idei că «Polonia a depreciat zlotul...» este de osimplitate ziaristică. În Polonia s-au făcut reforme structurale.Ei au avut un câştig din fondurile europene", a spusIsărescu.
Guvernatorul a vorbit ieri şi despre răspunderea băncii centrale înasigurarea stabilităţii financiare, respectiv menţinerea sănătăţiibăncilor. Din cauză că două treimi din creditele populaţiei şifirmelor sunt în euro, un şoc pe curs ar afecta băncile, prindepreciere calităţii portofoliilor de credite.
Şi bancherul Mişu Negriţoiu, şeful ING Bank, admite că euroizareaţine captivă întreaga ţară şi nu permite BNR să foloseascăpârghiile monetare - ieftinind creditul în lei şi depreciind moneda- pentru a sprijini revenirea economiei. "Dacă există un produstoxic în România, acesta este creditul ipotecar în euro", spuneNegriţoiu. El subliniază că firmele sunt încă supraîndatorate învalută, astfel că o depreciere a cursului le-ar putea puneprobleme. Întrebat dacă un curs de schimb aproape de nivelul de 5lei/euro nu ar fi afectat însă foarte mult consumul local prinîmpovărarea populaţiei cu credite în euro, Patriciu a evitatrăspunsul, spunând doar: "Asta e!".

Ce spune Isărescu

"Cursul nu este artificial. Putea să fie mai volatil, maifluctuant. Poate că am evitat (prin intervenţii - n. red.)fluctuaţii excesive, pentru că ar fi transmis semnale negative întoate părţile."
"Ministerul Finanţelor a avut opt miliarde de euro în ultimii doiani. Dacă ar fi vândut în piaţă, euro se ducea spre 3,5 lei. Eracursul mai puţin artificial?"
"Când vezi o creştere cu 20% a exporturilor, trebuie să tegândeşti, ca economist, cât mai poate stimula o depreciere. Suntcapacităţi de producţie neutilizate în România?"

Ce spune Patriciu

"Cursul real de schimb din acest moment este de peste 4,7-4,8lei pe euro. Faptul că Banca Naţională ţine în mod artificialcursul la nivelul actual este greşit."
Argumentul lui Patriciu a fost că un curs de schimb "real" ar fiimpulsionat exporturile, omul de afaceri susţinând şi faptul cădolarul este o monedă mai importantă decât euro pentru afacerileromâneşti.
"Nu se cumpără nimic în euro. Toate materiile prime le cumpărăm îndolari."

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO