Caută doar în titlu
Bănci și Asigurări

Ipotecarele noi în lei au urcat în iulie la 1,29 mld. lei, maximul din 7 luni din 2020

Românii au luat de la bănci în luna iulie credite ipotecare noi în lei de aproape 1,29 mld. lei, marcând cel mai ridicat nivel din şapte luni din 2020, volumul fiind în creştere şi faţă de iulie 2019, cu peste 5%.

Comparativ cu volumul ipotecarelor noi din iunie 2020, când a fost înregistrat minimul finanţărilor noi pentru locuinţe din acest an, de doar 0,90 mld. lei, creditele ipotecare în lei au făcut în iulie 2020 un salt de circa 42%.

Ascensiunea creditelor ipotecare noi nu a fost influenţată de finanţările acordate prin noul program numit Noua casă, care a demarat în luna septembrie.

Cu excepţia lunii iunie, nivelul creditelor ipotecare noi în lei a depăşit în fiecare lună din perioada ianuarie - iulie 2020 pragul de 1 mld. lei, precum şi nivelurile din lunile similare din 2019. Practic, iunie a fost prima şi singura lună de declin din şapte luni din 2020 faţă de 2019.

Pe ansamblul primelor şapte luni din 2020 volumul cumulat al creditelor ipotecare noi în lei a depăşit 7,7 mld. lei, în creştere cu 895,3 mil. lei, respectiv cu circa 13%, faţă de şapte luni din 2019.

Dobânda medie la creditele ipotecare noi în lei a rămas în acest an peste 5,4%, în iunie şi iulie depăşind 5,6%.

Majoritatea creditelor ipotecare noi (peste 96%) sunt în lei.

Pe palierul creditelor ipotecare noi în euro, nivelul a coborât în iulie la 4,14 mil. euro (20 mil. lei), minimul din 2020 şi în scădere cu peste 40% faţă de iulie 2019.

Volumul total al creditelor ipotecare retail noi, în lei şi euro, a depăşit 8 mld. lei în primele şapte luni din 2020, fiind cu 974,5 mil. lei, respectiv cu 14% peste ipotecarele noi în lei şi euro din ianuarie - iulie 2019.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.