Bănci și Asigurări

Instituţii financiare europene- bănci, fonduri de pensii şi companii de asigurări europenei - au finanţat masiv cel mai scump campionat mondial de fotbal din istorie

Instituţii financiare europene- bănci, fonduri de...

Autor: Catalina Apostoiu

16.11.2022, 22:34 149

Un raport publicat recent arată că bănci şi investitori europeni au investit masiv în obligaţiuni suverane qatareze şi în companii de construcţii şi din industria ospitalităţii active în Qatar, acordând prea puţină atenţie cazurilor solid documentate de încăl­care a drepturilor omului în sectoare­le respective, potrivit EUobserver.

Raportul realizat de Fair Fi­nance International, o reţea interna­ţională activă în peste 15 ţări, care umăreşte să întărească angajamentul băncilor şi al altor instituţii financiare faţă de standardele sociale, de mediu şi drep­turile omului, arată că aproape jumă­tate (47%) din finanţarea com­pa­nii­lor de construcţii şi ospitalitate active în Qatar este asigurată de bănci, fonduri de pensii şi companii de asigurări din Europa.

Înaintea campionatului mondial de fotbal, pe care Qatarul îl va găzdui în această lună, ambele sectoare au înregistrat un boom masiv pe plan local.

Pentru campionat, care se va des­făşura în perioada 20 noiembrie-18 de­cembrie, guvernul qatarez a alocat a­proximativ 229 de miliarde de dolari, acesta fiind astfel cel mai scump din istorie.

Totuşi, în ambele sectoare cazu­rile de încălcare a drepturilor omului abundă, muncitorii migranţi fără de care campionatul nu ar fi posibil suferind tratamente îngrozitoare.

Raportul citat mai sus arată că in­stituţiile financiare au oferit fi­nan­ţare cu o valoare totală de 85,7 miliarde de dolari (83 miliarde de euro) prin­cipalelor companii de construcţii şi din industria ospita­lităţii de la înce­pu­tul anului 2019, 47% din această finanţare fiind acordată de instituţii financiare europene.

Doar Deutsche Bank reprezintă 42% din finanţarea europeană, cu 15,7 miliarde de dolari. Qatarul deţi­ne o participaţie de 6,1% în cadrul celei mai mari bănci germane prin intermediul fostului său premier Sheikh Hamad bin Jassim al-Thani.

În ceea ce priveşte băncile qatareze, acestea au fost în acest an retrogradate de agenţia de rating Fitch, decizia reflectând dependenţa în creştere a sectorului bancar qatarez de finanţare externă. Potrivit agenţiei, capacitatea statului de a asigura susţinere sistemului bancar în caz de necesitate este una redusă.

Cel mai mare investitor european în companii de construcţii şi hoteliere active în Qatar şi în obligaţiuni suverane qatareze este Allianz, cu peste 4 miliarde de dolari.

Fondul de pensii guvernamental al Norvegiei are investiţii de peste 3,3 miliarde de dolari în companiile respective, în timp ce Commerzbank este un alt finanţator semnificativ, oferind credite de 1,3 miliarde de dolari companiilor de construcţii şi hoteliere din Qatar, potrivit raportului Fair Finance International.

Dintre investitorii implicaţi, 30 de instituţii germane, 5 norvegiene şi 16 suedeze au fost identificate ca deţinând investiţii în acţiunile şi/sau obligaţiunile companiilor respective/ şi/sau în obligaţiuni suverane emise de guvernul qatarez.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO