Între măsuri precum creşterea numărului de taxiuri din Roma şi control mai mare din partea statului asupra transferului de tehnologie în străinătate, guvernul Italiei a strecurat într-un pachet de legi recent adoptat o dispoziţie care, ieşită la lumină, a speriat investitorii de pe bursele europene: băncile italiene trebuie să plătească un impozit pe „profitul suplimentar“.
Pieţele au primit vestea într-o perioadă de euforie în care băncile europene uimesc prin profitabilitatea robustă, datorată în parte rezistenţei mari a portofoliilor de credite. Chiar şi venerabila Monte dei Paschi, salvată de la colaps de guvernul italian în urmă cu câţiva ani prin naţionalizare şi recapitalizări de 5,4 miliarde euro, a raportat pentru trimestrul doi un profit peste aşteptări, de aproape zece ori mai mare decât cel din aceeaşi perioadă a anului trecut.
Monte dei Paschi este cea mai veche instituţie de credit din lume şi a avut probleme din cauza unor împrumuturi toxice şi a unor scandaluri. Acţiunile băncii, la fel ca titlurile multora dintre colegele italiene şi europene, au început săptămâna cu creşteri puternice. Apoi a venit vestea despre intenţiile guvernului italian, iar euforia investitorilor s-a disipat brusc. Este vorba de aplicarea unei taxe de tip „windfall“, folosită despre guverne din ţări europene în diverse sectoare pentru a penaliza companiile pentru profiturile realizare în situaţii de criză sau în care consumatorul este dezavantajat.
Taxe „windfall“ au de obicei caracter temporar şi în prezent sunt întâlnite mai ales în energie. În Italia, guvernul va impozita 40% din marja netă a dobânzilor, un indicator al veniturilor realizate de bănci din diferenţa dintre dobânzile creditelor şi cele ale depozitelor, după cum explică Reuters. Cu alte cuvinte, Roma taxează ceea ce băncile obţin din creşterea dobânzilor.
Taxa este aplicabilă doar anul acesta. Guvernul a calculat că astfel poate colecta până la trei miliarde de euro. Însă estimarea a fost făcută probabil înainte ca băncile să raporteze rezultate financiare peste aşteptări. Italia are deja o tradiţie din a lua decizii surprinzătoare în ceea ce priveşte taxarea companiilor. Taxa de tip windfall aplicată pe profitul companiilor de energie a fost anul trecut de 25%, iar în proiectul de buget pentru 2023 era propusă creşterea acesteia la 35%.
În cele din urmă, a fost ales nivelul de 50%, dar vizând partea din venitul – nu profitul – din 2022 care este cu cel puţin 10% mai mare decât media raportată între 2018 şi 2022. Ţintele sunt circa 7.000 de producători şi distribuitori de electricitate, gaze naturale şi produse din petrol. Surse apropiate guvernului au spus pentru Reuters că anul acesta supraimpozitarea din energie a adus la buget aproape 2,8 miliarde de euro, un pic mai mult decât se aştepta guvernul.
Executivul condus de premierul Giorgia Meloni, politiciană considerată naţionalistă şi extremistă de dreapta, vrea să reducă deficitul bugetar al ţării de la 8% din PIB în 2022 la 4,5% din PIB în 2023, însă finanţele publice au început anul slab. Italia este şi una dintre cele mai îndatorate ţări din UE şi are nevoie de o disciplină bugetară mai strictă pentru a-şi asigura costuri de împrumut cât mai mici.
În sectorul energiei din UE taxele de tip windfall au devenit mai degrabă regula decât excepţia. Ele sunt prezente în aproape toate statele europene. Excepţia notabilă este Polonia, unde cele mai mari companii din energie sunt ale statului. Dar chiar şi acolo sunt planuri şi zvonuri pentru suprataxarea profiturilor. Una din ţinte ar fi profiturile în exces realizate de companiile de cărbune. Impozitul este mascat sub forma unei „contribuţii de solidaritate“. Însă foarte puţine dintre guvernele Uniunii suprataxează băncile.
Drumul a fost deschis acum mult timp de Ungaria, unde taxe aplicate pe timp de criză la început doar temporar au fost făcute permanente. Pe listă mai figurează Cehia, ţările baltice şi Spania, potrivit unei analize a Tax Foundation. La Italia, pe lângă faptul că guvernul nu şi-a anunţat intenţia de a suprataxa băncile, interesantă este şi poziţia faţă de sursa profiturilor suplimentare ale băncilor. Meloni este un critic înverşunat al creşterilor de dobânzi cu care Banca Centrală Europeană luptă cu inflaţia, spunând că acestea sunt excesive şi că împiedică revenirea economiei italiene. În general ţările puternic îndatorate au luat poziţie contra creşterilor de dobânzi. Acestea fac mai scumpă finanţarea guvernului de pe pieţele de datorii. Băncile, în schimb, o duc bine. Profitabilitatea lor diferă de la o ţară la alta. Însă profiturile în cazul celor mai multe cresc sau sunt bune. La Monte dei Paschi, cândva devenită simbolul degradării sistemului bancar italian, venitul net din dobânzi, realizat de bănci din ce încasează din credite minus ce dau pe depozite, a sărit în trimestrul doi de la 336 milioane euro la 578 milioane euro. Instituţia de credit estimează pentru acest an un profit înainte de impozitare de peste un miliard de euro. Este o prognoză îmbunătăţită, aşa cum de altfel emit acum majoritatea băncilor europene. Analiştii vorbesc despre portofolii de credite surprinzător de solide şi de provizioane sub aşteptări. Totuşi nu sunt puţini cei care spun că se apropie momentul când băncile vor trebui să majoreze aceste provizioane pentru că va creşte şi numărul de defaulturi printre clienţii lor.
