Bănci și Asigurări

Fondul Monetar Internaţional a redus estimările privind creşterea economică a României în 2023 la 3,1%, faţă de 3,3% cât prognoza în luna septembrie

Fondul Monetar Internaţional a redus estimările privind...

Autor: Roxana Rosu

11.10.2022, 17:01 164

Fondul Monetar Internaţional a redus estimările privind creşterea economică a României în 2023 la 3,1%, faţă de 3,3% cât prognoza într-un raport din luna septembrie.

Potrivit datelor publicate marţi, FMI menţine estimările pentru 2022, la un avans de 4,8% al PIB.

În acelaşi timp, Fondul a înrăutăţit prognozele privind economia globală în 2023, estimând o creştere de doar 2,7%, faţă de 2,9% cât estima  în iulie şi 3,8% în ianuarie. Raportul precizează că există o probabilitate de 25% ca avansul PIB să fie chiar sub 2% la nivel global anul viitor.

FMI atrage atenţia asupra deteriorării previziunilor, subliniind că economiile trebuie să facă faţă atât creşterii puternice a inflaţiei, cât şi impactului negativ al războiului din Ucraina şi al reducerii creşterii economice a Chinei.

 

La finalul săptămânii trecute, agenţia americană de evaluare financiară Fitch a anticipat  o creştere economică de 6,2% în România în 2022, dar sub 2% în 2023 şi nu a exclus o recesiune tehnică în prima parte a anului 2023.

Toate analizele bazate pe datele lunare indică un avans al economiei spre 6% în acest an. Însă avem un război la graniţă, o inflaţie care nu coboară nicicum sub două cifre, un preţ al energiei pe care nimeni nu l-a anticipat, iar dobânzile bancare cresc ameţitor. Aşa că situaţia economică este complicată, mai complicată decât a fost în ultima jumătate de secol.

„Ne aşteptăm ca inflaţia ridicată, creşterea ratelor dobânzilor şi un mediu extern mai slab să conducă la o încetinire rapidă a creşterii PIB în trimestrele urmă­toare (în România – n.red.), economia fiind probabil să intre într-o recesiune tehnică în T1/2023 (ceea ce ar însemna o cădere şi în T4 2023 – n.red.). Estimăm o creştere de numai 1,6% în 2023, revenind la 3,7% în 2024, pe măsură ce investiţiile publice legate de fondurile UE sunt accelerate”, au scris săptămâna trecută analiştii de la Fitch.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO