Bănci și Asigurări

Fondul de investiţii VR Business Capital, controlat de Victor Angelescu, a preluat 49% din Sfera Credit, un IFN care acordă credite online

Fondul de investiţii VR Business Capital, controlat de...

Autor: Cristina Bellu

18.04.2023, 14:15 2251

Fondul de investiţii VR Business Capital, controlat de Victor Angelescu, a preluat 49% din Sfera Credit, un IFN care acordă credite online, un business care începe să câştige tot mai mult teren pe piaţa românească.

“Un IFN poate fi un real ajutor în primul rând datorită rapidităţii cu care acordă împrumuturile, condiţiile impuse fiind mai flexibile comparativ cu cele ale instituţiilor bancare. Este o nouă provocare pentru noi, misiunea VR Capital fiind ca de fiecare dată aceea de a maximiza valoarea businessului şi de a genera un impact pozitiv în fiecare etapă a acestuia.”, spune Victor Angelescu, co-founder şi managing partner al VR Business Capital.

Victor Angelescu a condus în perioada 2018-2021 operaţiunile APS România, companie de recuperare de creanţe cu sediu central în Cehia, iar din 2022 a decis să renunţe la funcţia sa pentru a se concentra pe FC Rapid Bucureşti, fiind unul dintre acţionarii clubului de fotbal.

Fondul de investiţii VR Business Capital, prin care acţionează Victor Angelescu, intră ca parter în cadrul unor businessuri, încearcă să le crească, şi apoi să le vândă.

Piaţa de acordarea de credite de consum dar şi către companii a început să se dezvolte destul de bine pe zona de IFN-uri, societăţi care trebuie să aibă autorizarea BNR şi care se află sub supravegherea Băncii Naţionale, dar care se mişca mai repede decât băncile, practicând însă dobânzi mai mari. De exemplu, pentru un împrumut contractat pe termen foarte scurt dobândă poate fi cuprinsă între 0,4% şi 0,9% pe zi.

“Sfera Credit este cel mai nou serviciu de credite 100% online, autorizat de Banca Naţională a României la începutul anului curent. Creat din îmbinarea expertizei din zona de creditare cu tendinţa viitorului, anume digitalizarea, ne propunem să oferim soluţii de finanţare rapide, la îndemână şi de actualitate." adaugă Daniela Stanciu, director general Sfera Credit.

Potrivit acesteia, în doar câteva minute solicitanţii pot obţine sumele de bani necesare, prin accesare online, fără a mai fi nevoie să întocmească dosare de acte care prelungesc procesul. Totodată, perioadele de rambursare sunt mult mai mici.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO