Bănci și Asigurări

Florin Niculescu, fost director de subscriere al Uniqa, a fost recrutat de rivalii de la Asirom pe aceeaşi poziţie

Florin Niculescu va coordona o echipă formată din 23 de oameni.

Florin Niculescu va coordona o echipă formată din 23 de oameni.

Autor: Anelis Baciu

07.07.2017, 00:05 856
Asirom nu a mai înregistrat profit din 2012, iar în perioada 2013-2015 pierderile agregate au cumulat 314 milioane de lei.
Florin Niculescu, director de subscriere al Uniqa Asigurări în perioada mai 2015 - aprilie 2016, a fost recrutat pe aceeaşi poziţie de Asirom, a treia companie locală de asigurări în funcţie de primele brute subscrise anul trecut. În rolul de director de subscriere şi reasigurări în cadrul Asirom, Niculescu va coordona o echipă formată din 23 de oameni. Noul director de subscriere pe segmentul nonviaţă al Asirom are aproape 20 de ani experienţă în sectorul asigu­rărilor. Anterior, el a ocupat funcţii de manage­ment, atât în România, cât şi în străinătate, în companii precum Uniqa Asigurări, Generali Asigurări, AIG Europe şi Marsh & McLennan Companies. De exemplu, în perioada iunie 2008 -mai 2009, Niculescu a fost regional senior under­writer la sediul din Franţa al gigantului AIG. „Am avut mereu convingerea că succesul procesului de subscriere, pentru toate părţile implicate - clienţi, asigurător, intermediari -, necesită o înţelegere profundă a expunerilor la risc şi a nevoilor specifice clienţilor. Mi-am propus să lucrez îndeaproape cu profesioniştii de la Asirom şi să obţinem rezultate excepţionale alături de partenerii noştri“, a spus Florin Niculescu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO