Bănci și Asigurări

First Bank implementează o soluţie dezoltată de FintechOS care reduce cu până la 80% timpul de procesare pentru dosarele de creditare

First Bank anunţă lansarea unei aplicaţii dezvoltată cu ajutorul tehnologiei FintechOS care permite instituţiei bancare să reducă cu până la 80% timpul de creditare pentru persoane juridice care activează pe segmentul micro.

”Ne concentrăm pe automatizarea proceselor care aduc un răspuns rapid clienţilor şi schimbăm structura timpului alocat abordării cererii clienţilor, înclinând balanţa în favoarea timpului alocat consultanţei financiare. În prezent avem 19 roboţi care efectuează procesele operaţionale în zona de administrare credite, carduri, depozite, garanţii colaterale, zona de tranzacţii interbancare şi plăţi, dar şi în cadrul direcţiei HR. Împreună cu FintechOS am lansat Micro Creditum, soluţia care reduce timpul de procesare cu 80%, reuşind să ofere un răspuns în 24 de ore pentru clientul Micro, “ţintă” pentru First Bank”, transmite Mădălina Teodorescu, Vicepreşedinte al First Bank.

În ultimele luni, în contextul pandemiei de Covid-19, tot mai multe companii din sectorul financiar au adoptat noi tehnologii pentru automatizarea anumitor procese, migrarea către mediul digital şi către soluţii cloud, cele mai solicitate soluţii vizând înrolarea online de noi clienţi, configurarea de filiale virtuale şi serviciile de asistenţă online.

„Apelarea la tehnologii care să faciliteze interacţiunea băncii cu clienţii este un prim pas în digitalizarea serviciilor financiare. Deschiderea conturilor de la distanţă, accesarea de servicii fără să fie necesară deplasarea la ghişeu, semnarea digitală a documentelor sunt o normalitate la care instituţiile financiare se aliniază. Ne aşteptăm ca această tendinţă către digitalizare, la nivelul întregii pieţe, să evolueze rapid chiar şi atunci când restricţiile determinate de criza actuală nu vor mai exista”, explică Teodor Blidăruş, CEO al FintechOS, furnizor global de tehnologie pentru transformarea digitală a băncilor, asiguratorilor şi a altor organizaţii care oferă servicii financiare.

First Bank (fosta Piraeus Bank), este deţinută de fondul american de investiţii J.C. Flowers, cu o participaţie de peste 70%, aceasta fiind prima investiţie a fondului american în România. Din acţionariatul First Bank mai fac parte BERD, cel mai mare investitor instituţional străin din România, şi conducerea băncii.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.