Bănci și Asigurări

Erste Group: Desemnarea lui Florin Georgescu la Finanţe este o veste bună pentru investitori

Erste Group: Desemnarea lui Florin Georgescu pe postul de ministru al finanţelor este o veste bună pentru investitori

Autor: Razvan Voican

02.05.2012, 14:07 1758

Nominalizarea prim-viceguvernatorului BNR Florin Georgescu pentru funcţia de ministru al finanţelor este catalogată de analiştii Erste Group - care controlează BCR, cea mai mare bancă locală - drept o veste bună pentru investitori, alături de păstrarea lui Leonard Orban ca ministru al afacerilor europene.

Georgescu a mai fost ministru al finanţelor în guvernul Văcăroiu cu un mandat de patru ani. Din 2004 el este responsabil de supravegherea sistemului bancar din poziţia de prim-viceguvernator al BNR.

În mandatul de ministru de la începutul anilor '90 Georgescu a folosit deficitul bugetar ca pârghie de stimulare a creşterii economice. Astfel, de la un deficit de 2,6% din PIB în 1993, în 1995 s-a ajuns la 4,1%, pentru ca în anul electoral 1996 deficitul să sară la 4,9% din PIB. Din acest motiv negocierile cu FMI de la acea vreme au fost foarte dure, ajungându-se la rezilierea unui acord stand-by.

De această dată, Georgescu este văzut tocmai ca o garanţie că nu vor apărea derapaje bugetare specifice unui an cu alegeri locale şi generale. El ar urma să aibă astăzi o primă discuţie de tatonare cu misiunea FMI aflată la Bucureşti. În general este de aşteptat ca prin persoana lui Florin Georgescu România să aibă o poziţie mai puternică în relaţia cu FMI prin susţinerea unor soluţii economice proprii.

Analiştii Erste Group remarcă faptul că premierul desemnat Victor Ponta a evitat în discursul de prezentare a echipei sale referiri la subiecte sensibile precum salariile din sectorul bugetar, pensiile sau privatizarea companiilor de stat.

În noul context creat de schimbarea guvernului, Erste anticipează o stabilizare a cursului leu/euro în intervalul 4,35 - 4,40 lei pentru un euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO