Bănci și Asigurări

Egnatia Bank lupta sa-si dubleze afacerile si la anul

Egnatia Bank lupta sa-si dubleze afacerile si la anul

Stylianos Sofianos, presedintele executiv al Egnatia Bank

02.11.2006, 17:51 27

Egnatia Bank planuieste sa termine anul cu un profit de trei milioane de euro, dupa ce a obtinut in primele noua luni un castig net de 2,5 mil. euro, calculat conform standardelor internationale de raportare financiara. Banca a incheiat anul trecut cu un profit de 2,1 mil. euro. Calculat dupa standardele romanesti de contabilitate, profitul brut al bancii pe primele noua luni a fost de 2,4 milioane de euro.
Stylianos Sofianos, presedintele executiv al bancii, spune ca Egnatia va primi in viitorul apropiat de la actionari o infuzie importanta de capital, precum si o linie de imprumut subordonat, fara a preciza insa sumele. In prezent, banca are 15 milioane de euro la capitalul social si inca 10 milioane, din credite subordonate.
"Vrem sa ajungem la active de 200 de milioane de euro pana la sfarsitul anului, fata de 162 de milioane, in septembrie. Pentru anul viitor ne-am propus sa ne dublam afacerile", a declarat pentru ZF Sofianos. Banca se indreapta spre o dublare a activelor si anul acesta, plecand de la 104 milioane de euro in decembrie trecut.
Soldul creditelor acordate de banca ajunsese in septembrie la 81 de milioane de euro, de la 64 de milioane, la inceputul anului. Pana in decembrie, soldul ar trebui sa urce la 120 de milioane de euro, sustine presedintele bancii. Si depozitele atrase de la clienti ar trebui sa se dubleze anul acesta, pana la 65 de milioane de euro. In septembrie, soldul lor era de 58 de milioane de euro.
In primele noua luni ale anului, Egnatia a deschis trei sucursale, dublandu-si astfel reteaua. Pana la sfarsitul anului vor mai fi deschise inca doua, iar Sofianos spune ca in 2007 reteaua se va dubla, cu deschiderea a inca noua sucursale, numarul putand fi chiar mai mare, daca vor fi gasite locatii.
Egnatia Bank Grecia, principalul actionar al bancii, a fuzionat anul acesta cu grupul elen Marfin. Potrivit lui Sofianos, entitatea nou creata se va numi Marfin Popolare Bank, iar noul brand va fi adus si pe piata locala in 2007. In Romania, schimbarea de brand se va produce insa treptat, cele doua nume urmand sa fie folosite in paralel pentru o perioada.
Tot de la inceputul anului viitor, in grupul financiar Egnatia (care cuprinde acum banca si o societate de leasing) vor mai aparea o societate de servicii de investitii financiare si una de private banking, care va acorda clientilor produse sofisticate. Sofianos sustine ca cele doua divizii vor deveni operationale chiar de la inceputul lui 2007, "in februarie sau martie". Pe de alta parte, el spune ca nu este interesat momentan de domeniul asigurarilor.
Compania de leasing a din grup, Egnatia Leasing, avea la sfarsitul lui septembrie un volum de contracte de 55 de milioane de euro. Pana la sfarsitul anului, valoarea contractelor incheiate ar trebui sa urce la 80 de milioane de euro. Compania a finantat bunuri in valoare de 44 de milioane de euro (exprimat in preturi de achizitie), la septembrie. Pana la sfarsitul anului, aceasta valoare ar trebui sa ajunga la 63 de milioane de euro. Egnatia Leasing a fost infiintata la sfarsitul lui 2003, insa a devenit operationala in 2004.
Egnatia Bank isi va largi in perioada urmatoare oferta de produse pentru clientii persoane fizice, prin introducerea creditelor pentru consum. La inceputul anului, banca a lansat credite pentru nevoi personale garantate cu ipoteca. Conditiile de acordare au fost modificate recent, astfel ca perioada maxima de rambursare a urcat de la 20 la 30 de ani. Totodata, suma maxima care poate fi imprumutata a fost majorata la 250.000 de euro, fata de 150.000 de euro, cat era initial. In prezent doar 15% din afacerile bancii sunt realizate pe zona de retail, in timp ce clientii corporate genereaza 85% din volume.
Extinderea teritoriala ar trebui sa sustina si dezvoltarea operatiunilor pe zona de retail, care a aratat in ultimii ani un potential important de crestere. "Momentan strategia bancii prevede cresterea organica, insa analizam si oportunitatile de cumparare de pe piata. Desi in prezent nu sunt prea multe", noteaza Sofianos.
In primavara, Egnatia a fost interesata de preluarea MindBank, insa intentia nu s-a materializat, banca ajungand in cele din urma la un alt grup elen, ATE Bank.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO