Bănci și Asigurări

Doar soluţii temporare pentru criza francilor

Doar soluţii temporare pentru criza francilor

Autor: Ciprian Botea

27.01.2015, 00:05 656

Bancherii au prezentat deocamdată doar soluţii temporare pentru a contracara aprecierea francului elveţian din ultimele două săptămâni, cum ar fi reducerea dobânzilor sau îngheţarea cursului la un nivel anterior pentru o perioadă de trei luni, dar va fi nevoie de soluţii mai radicale dacă francul elveţian rămâne o perioadă îndelungată la acest nivel.

- Volksbank a îngheţat cursul de schimb la 3,8 lei/franc, nivelul de la finalul anului trecut, pentru o perioadă de trei luni. Astfel, un client cu o rată de 500 de franci va plăti 1.900 de lei, în loc de 2.250 de lei. Cursul oficial este în prezent de aproape 4,5 lei.

- OTP Bank a redus cu până la 1,5 puncte procentuale dobânda la creditele în franci, în funcţie de istoricul clientului, tot pentru o perioadă de trei luni.

- O soluţie similară a fost adoptată şi de Millen­nium, care a fost cumpă­rată de grupul OTP anul trecut şi care urmează să fuzioneze cu OTP Bank.

- Grecii de la Piraeus, care au o cincime din cei 75.000 de clienţi cu credite în franci elveţieni, au anunţat că vor negocia soluţii individuale cu clien­ţii, al căror rezultat să fie menţinerea ratelor la nivelul din decembrie.

- Raiffeisen şi Banca Ro­mâ­nească au redus la rândul lor dobânzile.î

- Cel mai mare portofoliu de credite în franci este la Banc­post, care deo­camdată nu a anunţat nicio măsură în acest sens.

Clienţii cu credite în franci suportaseră oricum la începutul crizei o creş­tere cu 60-70% a cursului, iar mulţi încă mai au de rambursat după şapte-opt ani de rate plătite mai mulţi bani decât valoarea casei achiziţionate pe credit. O parte dintre clienţi au intrat deja în default, iar alţii sunt la limită şi cel mai probabil ar înceta să-şi mai plătească ratele în lipsa unor soluţii propuse de bancheri.

Volksbank a încercat chiar înainte de ultimul val de depreciere a francului să vină cu o soluţie de conversie a creditelor în euro sau lei. Creditele ar fi urmat să fie convertite cu un discount de 25-30%. Nicolae Cinteză, directorul direcţiei Supraveghere din BNR, declara săptămâna trecută că soluţia va fi pusă în aplicare după preluarea Volksbank de către Banca Transilvania, proces estimat să se încheie la jumătatea anului. O astfel de soluţie ar pune presiune şi pe celelalte bănci cu credite în franci.

 

Soluţiile temporare găsite de bănci pentru a contracara aprecierea francului

OTP Bank – reducerea timp de trei luni a dobânzii cu până la 1,5 puncte procentuale (în funcţie de istoricul clientului).

Volksbank - îngheţarea timp de trei luni a cursului de schimb la nivelul de 3,8 lei/franc consemnat la finalul anului trecut.

Raiffeisen – reducerea anticipată a dobânzii în concordanţă cu evoluţia costului francului elveţian pe pieţele financiare.

Piraeus Bank – soluţii individuale al căror rezultat să fie stabilizarea ratelor lunare la nivelul din decembrie anul trecut.

Millennium - reducerea timp de trei luni a dobânzii cu până la 1,5 puncte procentuale (după modelul OTP Bank).

B. Românească - reducerea cu 0,8 puncte procentuale a dobânzii, prin aplicarea indicelui Libor din 26 ianuarie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO