ERB Leasing, divizia de leasing a grecilor de la Bancpost, a revenit anul trecut pe profit cu rezultat pozitiv de 5,9 milioane de lei (1,3 mil. euro), faţă de o pierdere de peste 30 de milioane de lei (7,6 mil. euro), potrivit datelor de la Registrul Comerţului.
Grecii au scos la vânzare divizia de leasing în toamna anului trecut, dar până acum nu au găsit niciun cumpărător. Potrivit informaţiilor din piaţă, portofoliul ERB Leasing este dominat de finanţări real estate, unul dintre cele mai lovite sectoare de criză.
Grecii au mai renunţat recent şi la divizia de asigurări de viaţă, ERB Asigurări de Viaţă, pe care au vândut-o canadienilor de la Fairfax Financial Holdings.