Bănci și Asigurări

Desi crestere cu un ritm accelerat, piata creditului ipotecar mult in urma

20.10.2003, 00:00 13

Potentialul pietei creditelor ipotecare, estimat de altfel inca de anul trecut, este confirmat de cifre.
Volumul creditelor ipotecare acordate de bancile din Romania este estimat pentru sfarsitul anului la 400 mil.$, in timp ce pentru finele anului 2006 este prefigurat sa se situeze la 1,2 mld. $, potrivit unui studiu al firmei de consultanta Deloitte, citat intr-un raport elaborat de Banca Nationala a Romaniei.  La sfarsitul anului trecut soldul total al creditelor ipotecare era in jur de 90-100 milioane de dolari, ceea ce arata ca numai in acest an aceasta piata a crescut de aproape patru ori. Acesta este unul dintre cele mai mari ritmuri de crestere al unui sub-segment bancar, comparabil poate doar cu cel de crestere al pietei cardurilor.Chiar daca portofoliul de credite ipotecare acordate de bancile comerciale din Romania a crescut in termeni reali de circa patru ori in perioada iulie 2000-decembrie 2002, piata de profil ramane la un nivel extrem de redus, potrivit sursei citate.Studiul bancii centrale remarca accesul limitat al populatiei la aceste instrumente, pentru persoanele cu venituri modeste neexistand in prezent nici o posibilitate de solutionare a problemelor locative acute cu care se confrunta.Ponderea creditelor ipotecare in totalul imprumuturilor acordate de banci a inregistrat niveluri extrem de reduse, desi ritmul de crestere este apreciabil, mai arata BNR. Institutia indica o pondere de 0,49% in iunie 2001 si de 1,54% in decembrie 2002.In cadrul Produsului Intern Brut, creditele ipotecare au de asemenea pondere limitata, mult mai redusa fata de alte state din Europa Centrala si de Est.Din perspectiva bancilor, Banca Nationala apreciaza ca acestea se confrunta cu un risc ridicat, avand in vedere indisciplina financiara si contractuala, instabilitatea de pe piata muncii si nemonitorizarea expunerilor mici.La acestea se adauga inexistenta unor baze de date electronice pentru inregistrarea garantiilor imobiliare si absenta de pe piata asigurarilor a unor produse de asigurare specifice creditelor ipotecare.Una dintre alternativele propuse de BNR pentru persoanele care nu au acces in acest moment la creditele ipotecare este adoptarea si in Romania a sistemului de economisire si creditare in sistem colectiv pentru domeniul locativ.Acesta reprezinta un sistem de finantare in cadrul caruia, intr-o prima faza, persoana fizica- clientul bancii a€“ economiseste o anumita suma, urmand ca ulterior sa obtina dreptul de a primi un credit pe termen lung pentru scopuri locative, la o rata a dobanzii fixa, pentru diferenta dintre valoarea totala a contractului si soldul economisit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO