Bănci și Asigurări

Depozitele garantate au crescut cu 500 mil. lei în trimestrul III

Depozitele garantate au crescut cu 500 mil. lei în...

Autor: Liviu Popescu

05.11.2014, 00:02 78

Băncile participante la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) au strâns depozite noi de circa  500 milioane de lei în trimestrul al treilea şi au ajuns la un stoc total de aproape 124 miliarde de lei, potrivit datelor fondului.

Creşterea în termeni procentuali a fost de 0,5%, cel mai mare avans fiind înregistrat de economiile clienţilor străini - 4,3%. Soldul depozitelor garantate ale reziden­ţilor a crescut cu 0,3% în perioada iunie-septembrie, adică echivalentul a 358 milioane de lei, iar cele ale nerezidenţilor au crescut în acest trimestru cu peste 190 milioane de lei.

Creşterea în termeni nominali este mai mare în cazul depozitelor rezidenţilor în condiţiile în care acestea pornesc de la o bază vizibil mai ridicată. Depo­zitele rezidenţilor cumulează peste 119 mld. lei, iar cele ale nerezidenţilor sunt de 4,2 mld. lei.

Cele 30 de bănci locale participante la fond aveau la finalul lunii septembrie circa 13,6 milioane de deponenţi. La nivel agregat, populaţia avea depozite bancare în valoare de 132 mld. lei la finalul lunii septembrie, în creştere cu 3,5% faţă de ace­eaşi perioadă a anului trecut. În trimestrul al treilea, valoarea totală a depozitelor persoanelor fizice a crescut cu aproa­pe 700 mil. lei, echivalentul a 0,5%.

Instituţiile de credit participante la Fondul de Garantare cumulau 93% din valoarea totală a depozitelor persoanelor fizice. Res­tul banilor sunt economii la sucursale locale ale unor bănci străine. Printre cele mai importante sucursale de bănci străine se numără ING Bank (Olan­da), Citi (Irlanda) şi Ve­neto Banca (Ita­lia). Aceste depozite sunt garantate de schemele specifice din ţările de origine ale băncilor. La sfâr-şitul lunii septembrie, Fondul garanta depozite ale persoanelor fizice în valoare de 123 mld. lei, în creştere cu 2,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Cea mai mare pondere în valoarea totală a depozitelor garantate ale persoanelor fizice revine depozitelor în monedă na­ţio­nală, 59% sau echivalentul a 73 miliarde de lei.

Pe parcursul trimestrului trei, valoarea totală a depozitelor garantate denominate în lei ale persoanelor fizice a crescut cu 0,2%, iar a celor denominate în valută cu 0,9%. Cu toatea acestea, la nivelul anului, depozitele garantate denominate în lei ale persoanelor fizice au avansat mai rapid decât cele în valută, variaţia fiind de 3,6% pentru cele în lei şi de 1,3% pentru depozitele în valută.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO