Bănci și Asigurări

Daniel Tudor aşteaptă astăzi votul pentru şefia CSA

Daniel Tudor aşteaptă astăzi votul pentru şefia CSA

Daniel Tudor. Foto Silviu Matei

Autor: Iulian Anghel

23.10.2012, 00:08 491

PNL l-a propus pe Daniel Tudor, fostul director general al companiei Ardaf, pentru funcţia de preşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), după ce Constantin Buzoianu a fost revocat săptămâna trecută de Parlament din această funcţie. El este susţinut de USL.

Tudor, 55 de ani, are o experienţă de 20 de ani în indutria asigurărilor şi urma să fie audiat aseară de comisiile reunite de buget - finanţe din Senat şi Camera Deputaţilor, care întocmesc în acest sens un raport ce va fi înaintat plenului reunit. Parlamentul se va reuni în această dimineaţă având pe ordinea de zi, între altele, votul asupra preşedintelui CSA.

Înainte de 1989, Tudor a fost plecat în Belgia pentru mulţi ani. S-a întors după revoluţie, a pus bazele şi a condus companii de profil precum Roumanie Assurance International (RAI) şi Ardaf. Este susţinut de fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu care a sprijinit-o şi pe fosta şefă a CSA Angela Toncescu.

Parlamentul l-a revocat săptămâna trecută, după doar un an de mandat, pe Constantin Buzoianu din funcţia de preşedinte al CSA, instituţia fiind condusă, interimar, de vicepreşedintele Tudor Baltă.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comandă anuarul ZF TOP 100 companii antreprenoriale
AFACERI DE LA ZERO