Bănci și Asigurări

Cursul valutar va depăşi 5 lei/euro, dobânda-cheie scade la 5,75% până la final de 2024, de la 7% în prezent, şi inflaţia va coborî spre 5%. Media ROBOR 3M scade sub 5,7% în 2024

Cum văd analiştii de la Erste/BCR economia României, inflaţia, dobânzile, cursul valutar şi deficitele în 2024 şi 2025

Cursul valutar va depăşi 5 lei/euro, dobânda-cheie...

Autor: Claudia Medrega

16.12.2023, 17:02 6882

♦ Erste/BCR anticipează că anul viitor BNR va reduce gradual dobânda-cheie, cu paşi de 25 puncte de bază, până la 5,75% la sfârşitul anului 2024 ♦ Dezinflaţia ar urma să continue şi rata inflaţiei IPC ar urma să ajungă la 5,3% an/an până la sfârşitul anului 2024, de la 8,1% în octombrie 2023 ♦ Cursul valutar ar urma să fie de 5,1 lei/euro la finalul anlui viitor.

Procesul de scădere a inflaţiei va continua în 2024, deşi într-un ritm mai lent, iar BNR va începe să reducă dobânda-cheie cel mai probabil spre mijlocul anului viitor, în timp ce dobânzile pe piaţa interbancară vor continua să scadă, iar cursul valutar va depăşi 5 lei/euro, urmând să fie relativ stabil în 2024, anticipează analiştii  de la Erste/BCR.

„Ne aşteptăm ca dezinflaţia să continue şi IPC să ajungă la 5,3% an/an până la sfârşitul anului 2024, de la 8,1% în octombrie 2023. Ne aşteptăm la presiuni inflaţioniste uşor mai mari la începutul anului viitor pe fondul modificărilor anunţate pentru impozitele indirecte şi după efectul invers presupus provenit din eliminarea plafoanelor la produsele alimentare de bază în februarie 2024“, scriu analiştii de la Erste/BCR în cel mai recent raport.

Cea mai recentă prognoză a BNR anticipează inflaţia anuală IPC la 4,8% la sfârşitul anului 2024. „Nu ne aşteptăm ca inflaţia să atingă intervalul ţintit în următorii ani. Anticipăm inflaţia de bază la 5,7% an/an până în decembrie 2024, rămânând peste inflaţia totală pe toată perioada de doi ani-înaintea orizontului de prognoză.“

Cele mai recente prognoze ale BNR arată că inflaţia va scădea sub rata-cheie, aflată în prezent la 7%, în cel de-al doilea trimestru al anului 2024, urmând să ajungă la 6,8% an/an până la sfârşitul trimestrului al doilea din 2024.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO