Bănci și Asigurări

Cristian Popa, fost viceguvernator al BNR, a fost numit vicepreşedinte al BEI

Cristian Popa, fost viceguvernator al BNR, a fost numit...

Autor: Anelis Baciu

26.02.2016, 14:07 2367

Cristian Popa, fost vieguvernator  al BNR a fost numit vicepreşedinte al Băncii Europene de Investiţii (BEI), el ocupând practic postul lăsat vacant de Mihai Tănăsescu din octombrie 2014, în contextul unei anchete DNA.

Cristian Popa are o experienţă de 16 ani în Banca Naţională a României şi a avut trei mandate consecutive în poziţia de viceguvernator.

„Este o onoare şi un privilegiu să mă alătur Comitetului de direcţie al băncii şi aştept cu interes să sprijin implicarea bănciiînRomânia, Europa şi la nivel mondial. În ultimii  25 de ani, Banca Europeană de Investiţii a jucat un rol crucial în sprijinirea uno roportunităţi economice mai favorabile, a accesului la finanţare, a inovării şi infrastructurii atât în Europa şi în afara acesteia şi aştept cu nerăbdare să contribui la activitatea în echipă a băncii”, a spusvicepreşedintele Cristian Popa.

La mijlocul anul 2014, când a părăsit BNR, Popa era cel mai longeviv membru al conducerii executive a băncii centrale după Mugur Isărescu, obţinând primul mandat de viceguvernator în 1998. Când a intrat în board era cel mai tânăr membru al consiliului de administraţie al BNR, la 34 de ani.

În cadrul băncii centrale, Popa a fost responsabil cu politica monetară, stabilitatea financiară şi cu relaţiile internaţionale.

De asemenea, în 2005, a introdus strategia de ţintire a inflaţiei care presupune asumarea periodică de către BNR a unor obiective anuale legate de variaţia indicelui preţurilor de consum.

Cristian Popa a deţinut şi funcţia de guvernator supleant al României pentru Banca Mondială şi a fost membru în echipele de negociere şi dialog ale BNR cu FMI, Comisia Europeană, Banca Mondială, BERD, BEI şi OCDE.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO