Caută doar în titlu
Bănci și Asigurări

Clienţii Allianz-Ţiriac pot primi consultanţă medicală de la distanţă pe asigurările de sănătate

Allianz-Ţiriac, a doua cea mai mare companie de asigurări de pe piaţa locală, oferă posibilitatea clienţilor care au asigurare de sănătate să apeleze la serviciul de consultanţă medicală la distanţă fără niciun cost suplimentar, potrivit informaţiilor transmise de reprezentanţii societăţii.

„Allianz-Ţiriac a pus întotdeauna pe primul loc protecţia clienţilor şi calitatea serviciilor oferite, astfel că introducerea în mod gratuit a serviciilor de consultanţă medicală la distanţă este un pas firesc pe care îl facem în actualul context. Este totodată o dovadă de responsabilitate din partea celei mai mari companii de asigurări de sănătate din România şi încă o măsură prin care oferim asiguraţilor noştri toate condiţiile pentru a rămâne stăpâni pe situaţie“, a transmis Aurel Badea, director general adjunct în cadrul Allianz-Ţiriac.

Acest serviciu oferit de Allianz-Ţiriac în parteneriat cu Medicorver este valabil pentru clienţii care au o poliţă de asigurare de sănătate, dar şi pentru cei care vor încheia o poliţă de asigurare de sănătate. Astfel, printre specialităţile medicale disponibile se numără medicină generală, medicină internă, mediatrie, diabet şi nutriţie, cardiologie şi epidemiologie. De asemenea, în contextul actual al pandemiei COVID-19, asigurătorul a extins şi acoperirea asigurării de sănătate.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.