Caută doar în titlu
Bănci și Asigurări

Claudiu Sabău, ING: De la începutul anului am intermediat peste 15 obligaţiuni de sustenabilitate şi am acordat 25 de credite verzi la nivelul grupului

ING Bank a intermediat anul trecut 60 de obligaţiuni verzi, sustenabile şi sociale, şi a acordat 47 de credite de sustenabilitate, în ţările în care activează, ritm care se va menţine cel puţin la fel de activ şi anul acesta, potrivit lui Claudiu Sabău, head of clients, divizia de Wholesale Banking, în cadrul ING Bank România.

„2021 se anunţă cel puţin la fel de activ, deja am intermediat la nivel de grup peste 15 obligaţiuni de sustenabilitate şi am acordat 25 de credite verzi şi de sustenabilitate.Dacă indicatorii de sustenabilitate sunt îndepliniţi sau proiectele finanţate sunt verzi, un beneficiu al acestor instrumente de creditare faţă de cele tradiţionale este costul de finanţare mai scăzut”, apreciază Claudiu Sabău.

Un studiu ING realizat în colaborare cu compania Longitude (parte a grupului Financial Times) arată că 72% dintre investitori au un apetit ­mai mare pentru portofolii de proiecte verzi şi vor mai multă transparenţă din partea companiilor cu privire la obiectivele lor de sustenabilitate în contextul
post-pandemic, şi aproape 60% din marile companii susţin că îşi accelerează tranziţia către o economie verde.

În acelaşi timp, pentru 33% dintre companii, sănătatea şi starea de bine a angajaţilor ocupă primul loc în topul celor mai urgente priorităţi de sustenabilitate în următoarele 12 luni, iar pe agenda investitorilor este pe locul trei. Similar, aproximativ 32% dintre companii spun că se vor concentra pe inovaţiile în produse şi servicii verzi, precum şi pe gestionarea sustenabilă a lanţului de aprovizionare, iar 30% dintre acestea pe reducerea amprentei de carbon.

„Emisiunile de obligaţiuni verzi (“green bonds”) au avut o creştere exponenţială in ultimii 5 ani, ele oferind emitenţilor acces la o categorie nouă şi stabilă de investitori care pun un accent mare pe evaluarea şi diminuarea impactul social şi de mediu generat de afacerile companiilor finanţate”, adaugă Claudiu Sabău.

În ceea ce priveşte emisiunile de obligaţiuni, 46% dintre investitorii instituţionali au un apetit crescut pentru obligaţiunile sociale, 43% pentru obligaţiunile de sustenabilitate, iar 41% pentru obligaţiunile verzi. În topul priorităţilor de sustenabilitate ale investitorilor pentru următoarele 12 luni se află combaterea schimbărilor climatice (52%) şi gestionarea responsabilă a lanţului de aprovizionare (42%).

La studiul ING au participat 450 de companii din domeniile auto, agro-alimentar, energie, construcţii, transport, ambalaje şi produse electronice, şi 100 de investitori instituţionali din Europa, SUA. şi Asia.

ING a desfăşurat primul său sondaj despre sustenabilitate corporativă în anul 2017. 81% dintre companiile americane care au luat parte la cercetare au declarat că aveau o strategie de sustenabilitate, însă doar 34% dintre acestea au confirmat că direcţiile au fost implementate. Astăzi, liderii companiilor înţeleg că problemele de mediu şi sociale trebuie să fie integrate în lanţurile valorice şi modelele lor de afaceri, dacă îşi doresc să fie prezenţi pentru o perioadă îndelungată pe piaţă.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.