Caută doar în titlu
Bănci și Asigurări

City Insurance, liderul asigurărilor generale, şi-a crescut cota de piaţă de 56 de ori în ultimii 10 ani

Piaţa asigurărilor a înregistrat o creştere constantă în ultimii 10 ani, iar societăţile de asigurări şi-au consolidat poziţiile printr-o captare progresivă a cotelor de piaţă, odată cu creşterea volumului de prime brute subscrise.

Cea mai semnificativă şi constantă creştere a cotei de piaţă a fost înregistrată de liderul pieţei asigurărilor, City Insurance, care a pornit în 2009 cu o cotă de piaţă de 0,39%, iar într-o perioadă de 10 ani aceasta a crescut de 56 de ori, ajungând la 21,82% în 2019. De-a lungul timpului, se observă o creştere semnificativă în anul 2019, de 3,35 puncte procentuale, şi în anul 2017 de 6,09 puncte procentuale. Afacerea asigurătorului a crescut substianţial pe baza liniei sale de business principală, RCA.

Allianz-Ţiriac, fostul lider al pieţei asigurărilor, a ajuns într-o perioadă de 10 ani de la o cotă de piaţă de peste 16% în 2009, la sub 14% în anul 2019. Chiar dacă din 2009 până în 2019 asigurătorul a înregistrat o scădere de 2,8 puncte procentuale, evoluţia societăţii în fiecare an a constat în menţinerea unei cote de piaţă de peste 12%. Astfel, variaţia de la an la an s-a datorat evoluţiei subscrierilor, dar în acelaşi timp Allianz-Ţiriac şi-a crescut numărul de clienţi pentru a se menţine la un nivel acceptabil printre poziţiile de top.

Spre deosebire de majoritatea asigurătorilor care şi-au atins punctul maxim al cotei fie în anul 2009, fie în anul 2019, Asirom a avut cea mai mare cotă de piaţă din ultimii 10 ani în anul 2016, de circa 12,39%, iar ulterior, în trei ani a reuşit să ajungă la o cotă de piaţă de 4,90%. Fluctuaţia cotei de piaţă a societăţii s-a datorat unei noi abordări privind echilibrarea portofoliului prin eliminarea progresivă a RCA-ului, care aducea pierdere companiei.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.