Caută doar în titlu
Bănci și Asigurări

Chiar în săptămâna în care darea în plată intră în vigoare, Finanţele propun suplimentarea plafonului Prima casă cu 500 mil. lei

> Valoarea garanţiilor date de stat pentru creditele imobiliare în lei din programul Prima casă a fost în primele patru luni de 1,2 miliarde de lei, dublu faţă de ianuarie-aprilie 2015.
 
Ministerul Finanţelor Publice propune suplimentarea plafonului de garanţii pentru programul Prima casă cu 500 mil. lei, ca răspuns la solicitările potenţialilor beneficiari, chiar în săptămâna în care darea în plată va intra în vigoare.
 
Pe 13 mai se vor împlini 15 zile de la publicarea legii dării în plată, cel mai controversat act normativ al României ultimilor ani, ceea ce în­seam­nă că vineri primul debitor cu probleme la plata ratelor la creditele imobiliare se poate prezenta la bancă pentru a preda imobilul. „Darea în plată a creat o incertitudine mare atât în privinţa aplicabilităţii legii asupra creditelor contractate prin Prima casă, cât şi din perspectiva impactului acestei legi asupra pieţei imobiliare şi pieţei creditului ipotecar“, susţine Ministerul Finanţelor.

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.