Bănci și Asigurări

Bogdan Neacşu, şeful ARB, despre proiectul amânării ratelor, pe fondul accelerării dobânzilor: Băncile aplică voluntar soluţii pentru clienţii cu probleme la plata ratelor. Nu este nevoie de o soluţie generală acum

Bogdan Neacşu, CEO al CEC Bank şi preşedintele ARB: Propunem soluţiile noastre voluntare pentru a trece peste această perioadă. Dacă există indicii suplimentare, există acest cadru pregătit pentru amânarea la plată.

Bogdan Neacşu, CEO al CEC Bank şi preşedintele ARB: Propunem soluţiile noastre voluntare pentru a trece peste această perioadă. Dacă există indicii suplimentare, există acest cadru pregătit pentru amânarea la plată.

Autor: Răzvan Botea, Iulian Tenchiu

12.05.2022, 00:05 251

Bogdan Neacşu, directorul general al CEC Bank şi preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) a spus, la evenimentul ZF/CEC Bank Investiţi în România, că băncile aplică voluntar soluţii pentru clienţii care nu mai pot face faţă ratelor bancare. În acest moment, nu sunt indicii că este nevoie de o soluţie generală, precum o lege pentru amânarea plăţii ratelor bancare, dar cadrul legislativ este pregătit şi, la nevoie, va fi aplicat.

„Soluţia amânării la plată a ratelor este o soluţie care se aplică într-un cadru general, în condiţii severe, care arată la orizont o neperformanţă la care nu putem să-i facem faţă. În acest moment nu vorbim de astfel de semnale, că în economie s-ar produce cazuri foarte mari sau foarte multe de neperformanţe, nici în rândul populaţiei, nici în rândul antreprenorilor. Toate aceste discuţii au amânat luarea unei astfel de decizii, pe motiv că băncile, în acest moment, practică oricum soluţii proprii, voluntare, în legătură nu numai cu amânarea la plată, ci pentru maniera în care un client poate face faţă acestor datorii“, a spus el.

Bancherii sunt în discuţii foarte apropiate cu Banca Naţională a României şi guvernul României pentru a discuta acest cadru, susţine Neacşu.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO