♦ Transferul proprietăţii asupra activelor eligibile respective, adică asupra titlurilor de stat, va fi realizat de la vânzător la cumpărător prin mecanismul „livrare contra plată“, potrivit BNR.
Operaţiunile privind cumpărarea şi vânzarea de titluri de stat de pe piaţa secundară vor fi realizate de Banca Naţională ori de câte ori va fi necesar, iar prin aceste tranzacţii BNR absoarbe/injectează lichiditate în sistemul bancar, transferul proprietăţii asupra activelor eligibile respective fiind realizat de la vânzător la cumpărător prin mecanismul „livrare contra plată, a transmis BNR pentru ZF.
Consiliul de administraţie al BNR a decis săptămâna trecută în cadrul unei şedinţe de politică monetară de urgenţă că va cumpăra în premieră „titluri de stat în lei de pe piaţa secundară în vederea consolidării lichidităţii structurale din sistemul bancar care să contribuie la finanţarea în bune condiţii a economiei reale şi a sectorului public.“