Bănci și Asigurări

BCR extinde serviciile pentru antreprenori şi lansează un card de credit pentru IMM-uri, 100% online. Limita de credit ajunge la 80.000 lei

BCR extinde serviciile pentru antreprenori şi lansează...

Autor: Cristina Bellu

12.02.2024, 11:07 184

BCR extinde serviciile pentru antreprenori, prin intermediul George, şi lansează primul card de credit pentru microîntreprinderi, disponibil 100% online, cu o limită de credit de până la 80.000 lei.

Cardul business Visa poate fi accesat din aplicaţia George, direct de pe telefon, tabletă sau calculator.

„Cu ajutorul acestui card de credit Visa oferim clienţilor o alternativă financiară 100% online, prin care pot gestiona mult mai eficient cheltuielile de afaceri şi fluxul de numerar, din orice loc, la orice oră şi fără documente justificative. Totul într-un mod simplu, rapid, actual”, spune Vlad Huţuleac, Director Executiv Adjunct Produse si Segmente Retail la BCR.

Potrivit reprezentanţilor băncii, oferta de credit este disponibilă în câteva minute, iar semnarea documentelor contractuale se realizează online, cu semnătură electronică calificată oferită gratuit de BCR. Ulterior, cardul de credit este trimis prin curier împreună cu instrucţiunile de activare, nefiind nevoie în nicio etapă de deplasarea în vreo unitate bancară.

„Prin accesarea facilă a noii oferte de creditare, antreprenorii câştigă timp preţios şi posibilitatea de a avea un flux de numerar optimizat care să le permită astfel dezvoltarea şi continuitatea afacerii în era digitală”, adaugă Elena Ungureanu, Country Manager România la Visa.

Cardul de credit oferă până la 55 de zile perioadă de graţie pentru plăţile efectuate la comercianţi, dobândă zero pentru efectuarea de cumpărături în rate la orice comerciant din lume, posibilitatea emiterii mai multor carduri ataşate aceluiaşi cont precum şi revendicare TVA pentru o gamă largă de cheltuieli externe efectuate de companie în străinătate, în limita a 27% din cuantumul acestora.

În prezent, aproximativ 140.000 de companii sunt înrolate în George pentru afaceri, ecosistemul digital care asigură o ofertă integrată de Digital Onboarding, multiple soluţii de finanţare complet digitale (facilităţi de credit revolving sau cu plata în rate) şi Multiprofile (proces simplu prin care utilizatorul care are cont personal şi business George foloseşte aceeaşi platformă pentru a se autentifica). În 1-9-2023, peste 70% dintre clienţii eligibili şi-au deschis relaţia cu banca prin Digital Onboarding, iar aproape 80% dintre liniile de credit standard pentru clienţii microîntreprinderi au fost acordate prin Digital Overdraft. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO