Bănci și Asigurări

BCR: Avansurile la ipotecare vor mai fi „calibrate“, dar perioada de creditare va fi mai redusă sau criteriile de venit mai stricte

BCR: Avansurile la ipotecare vor mai fi „calibrate“,...

Autor: Claudia Medrega

12.08.2016, 00:03 419
BCR, cel mai mare jucător de pe piaţa locală, apreciază că băncile vor putea să identifice doar soluţii particulare, în urma aplicării legii privind darea în plată a imobilelor, în funcţie de profilul clienţilor şi lichiditatea pieţei imobiliare, iar avansurile vor mai fi calibrate, însă acest lucru înseamnă de fapt pentru clienţi o perioadă mult mai redusă de creditare sau criterii de venit mult mai stricte.

Înainte de intrarea în vigoare a legii dării în plată, în luna mai, BCR a decis să majoreze avansul la creditele ipotecare la 35%. Însă, la doar două luni după aplicarea legii, banca a redus avansul la 25% în 20 de oraşe mari ale României, după ce numărul de clienţi care au aplicat pentru a beneficia de legea dării în plată nu a atins nivelul prezentat în statistici.

Cu toate că mai multe instituţii bancare au anunţat măsuri specifice de scădere a avan­surilor, BCR consideră că nu este re­zol­vată problema pentru piaţa bancară în ge­ne­ral şi nici nu sunt eliminate dez­avan­tajele create atât pentru bănci, cât şi pentru clienţi.

„Măsurile de scădere a avansurilor reprezintă soluţii de calibrare a riscului, dar pentru clientul mediu condiţiile generale de acces vor fi mult mai restrictive, faţă de perioada de dinaintea implementării legii“, a transmis BCR.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO