Veniturile operaţionale ale BCR au scăzut în primul semestru, însă BCR şi-a majorat profitul ca urmare a îmbunătăţirii calităţii portofoliului şi scăderii provizioanelor.
Grupul BCR, care include cea mai mare bancă de pe piaţa locală, a obţinut în primul semestru un profit net de 636 mil. lei (141,5 mil. euro), în creştere cu 5,4% faţă de nivelul din aceeaşi perioadă de anul trecut, în condiţiile în care venitul operaţional a fost în scădere din cauza diminuării câştigurilor din dobânzi.
Rezultatul a fost susţinut de îmbunătăţirea calităţii portofoliului şi mai puţin de activitatea operaţională. BCR susţine că a acordat în primele şase luni credite noi de 4,1 mld. lei (peste 900 mil. euro), însă portofoliul total de credite era în scădere faţă de decembrie 2015.
„BCR a continuat îmbunătăţirea bilanţului şi a menţinut un ritm de creditare solid. România are nevoie de infrastructură, are nevoie să fructifice oportunităţi economice, are nevoie să răspundă provocărilor sociale. BCR are capitalizare substanţială, lichiditate excelentă şi o solvabilitate semnificativă pentru a sprijini aceste priorităţi ale ţării noastre“, a declarat Sergiu Manea, CEO al BCR.