Bănci și Asigurări

Bancpost cauta clienti printre micii intreprinzatori

11.06.2007, 23:02 16

Bancpost a lansat un cont curent in lei dedicat intreprinderilor mici si liber-intreprinzatorilor, la care plateste dobanzi de pana la 4,5% pe an. Dobanda se acorda in functie de soldul contului, nivelul maxim fiind platit pentru disponibilitati de cel putin 50.000 de lei. Produse similare au fost dezvoltate pentru clientii de retail (persoane fizice) inca de anii trecuti, majoritatea bancilor avand acum in oferta astfel de conturi. Dobanda pentru acest cont se calculeaza zilnic si se plateste in ultima zi lucratoare a lunii sau la momentul lichidarii. Astfel, produsul combina flexibilitatea unui cont curent cu o dobanda comparabila cu cele platite la depozitele la termen. Bancpost ofera si instalarea gratuita a unui POS pentru clientii cu activitati comerciale care isi deschid un astfel de cont. Contul este vandut prin cele 223 de unitati operationale ale Bancpost. Banca a inceput inca de anul trecut sa se uite cu interes catre zona IMM-urilor, lansand o gama de produse standardizate de creditare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO