Bănci și Asigurări

Bancile nu-si informeaza clientii despre garantarea depozitelor

27.07.2009, 17:51 55

Multe banci din Bucuresti fie nu sunt bine informate, fie omit sa le spuna clientilor care sunt conditiile de garantare a depozitelor la termen, potrivit unei investigatii realizate de Fondul de Garantare a Depozitelor in Sistemul Bancar (FGDB).

"In ultima actiune organizata in luna iunie a.c., in Municipiul Bucuresti, s-a verificat modul de informare a deponentilor la un numar de 290 unitati, apartinand la 20 de institutii de credit, constatandu-se ca numai unitatile a trei institutii de credit respecta in totalitate prevederile legii de functionare a Fondului si a regulamentului emis in aplicarea acesteia, pe linia informarii publicului", este concluzia unui raport al Fondului.

In urma verificarii s-a constatat ca la 139 de unitati teritoriale, apartinand unui numar de 17 institutii de credit, nu erau afisate informatiile legate de sistemul de garantare sau acestea erau incomplete, tiparite cu caractere mici care nu permit citirea cu usurinta a acestora ori afisate in locuri neaccesibile.

Totodata, au fost mai multe cazuri in care conducatori ai sucursalelor si agentiilor institutiilor de credit si/sau angajatii acestora au dat informatii eronate cu privire la nivelul plafoanelor de garantare a depozitelor pentru persoanele fizice si pentru persoanele juridice si la incadrarea depozitelor cu dobanda negociata in categoria depozitelor garantate.

"Pe linia informarii deponentilor cu privire la schema de garantare a depozitelor, Fondul a adresat numeroase scrisori si reveniri la acestea, pentru respectarea obligatiilor care revin institutiilor de credit, interventii in urma carora numai o parte din acestea au raspuns Fondului cu privire la masurile luate", se mentioneaza in document.

Verificarile au evidentiat faptul ca la 8 unitati teritoriale, conducatorii acestora si personalul din front office nu cunosc nivelul plafonului de garantare pentru deponentii persoane juridice, iar in cazul a 6 subsidiare afirma in mod eronat ca depozitele constituite cu dobanda negociata sunt negarantate.

Potrivit cadrului legislativ european adoptat si de Romania, bancile au obligatia sa informeze deponentii potentiali sau existenti despre situatia in care depozitul se incadreaza sau nu in categoria celor garantate.

 

Bancheri neinformati

  • 8 sucursale din Bucuresti nu stiu care este plafonul de garantare a depozitelor la termen ale firmelor
  • 6 unitati considera eronat ca depozitele cu dobanda negociata nu sunt garantate
  • 2 unitati nu stiu care este plafonul actual de garantare a depozitelor nici pentru persoane fizice, nici pentru firme

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO