Bănci și Asigurări

Băncile europene salvate de stat de la colaps în criza euro revin în sfârşit în sectorul privat: Ca să facă rost de miliarde de euro pentru acoperirea găurilor bugetare, guvernele europene scot la vânzare acţiunile deţinute în bănci

Băncile europene salvate de stat de la colaps în criza...

Autor: Bogdan Cojocaru

03.12.2023, 21:32 1748

Băncile care au fost salvate de la colaps prin bailouturi în urmă cu mai bine de un deceniu, când criza financiară şi cea a datoriilor suverane au făcut ravagii în industrie, sunt readuse în proprietate privată, scrie Bloomberg.

Guvernul olandez a anunţat că vinde o altă participaţie la ABN Amro Bank în valoare de aproxi­mativ 1 miliard de euro, într-o muta­re prin care îşi va reduce participaţia de la 50% la aproximativ 40%. Cu o săptămână mai înainte, guvernul britanic a spus că ia în considerare pentru prima dată vânzarea acţiu­nilor sale la NatWest Group către investitori de retail.

Aceste retrageri ale acţionarilor de stat sunt cele mai recente cazuri dintr-o serie lungă care se întinde de la Italia şi Grecia până în Irlanda şi sunt făcute când ratele dobânzilor mai mari cresc profitabilitatea insti­tu­ţiilor de credit şi preţurile acţiu­nilor.

Guvernele pot face astfel rost de miliarde de euro când economiile care încetinesc le fac găuri în bugete. Pentru bănci, reîntoarcerea în secto­rul privat ar putea relansa consoli­darea unei pieţe încă fragmentate a serviciilor financiare.

„Guvernele care au nevoie de bani vor avea mai multe şanse să acce­lereze vânzările“, spune Graham Simpson, analist la Canaccord Genuity.

În ciuda revenirii financiare a industriei, acţiunile băncilor sunt cu mult sub nivelul la care erau înainte de criză, ceea ce înseamnă că este puţin probabil ca plătitorii de taxe să recupereze complet cele aproape

600 de miliarde de euro pe care gu­ver­ne­le le-au injectat în bănci între octom­brie 2008 şi decembrie 2012.

Banca italiană Monte dei Paschi di Siena şi National Bank of Greece sunt tranzacţionate cu mai mult de 99% sub vârful din 2007, în timp ce NatWest este cu 97% mai jos.

Guvernul olandez a estimat re­cent că a pierdut 6,7 miliarde de euro prin programul de bailout al ABN Amro, care a costat-o 22 de miliarde de euro.

Ajungerea la rentabilitate ar însemna ca preţul acţiunilor să fie mai mult decât dublu, însă aşteptarea ca acest lucru să se întâmple „nu este realistă“, a explicat ministrul de finanţe, Sigrid Kaag.

Italia a vândut un sfert din Banca Monte dei Paschi di Siena pentru aproximativ 920 de milioane de euro după ce guvernele anterioare au în­cer­cat fără succes să găsească o mo­dalitate de a vinde o participaţie care oferă controlul.

Banca, conside­rată cea mai ve­che din lume, a primit primul dintre multele bailouturi în 2009, după ce a fost lovită de împru­muturi devenite toxice şi de tranzacţii cu instrumente derivate neprofitabile.

Ultimele săptămâni au fost mai aglomerate decât de obicei pentru astfel de vânzări deoarece bursele în creştere permit guvernelor să vândă participaţii însemnate fără a fi nevoite să accepte reduceri mari de preţuri. Mai multe tranzacţii în bloc au avut loc la discounturi mici, arătând că investitorii sunt din ce în ce mai dispuşi să cumpere la preţuri mai puţin atrăgătoare.

În Europa, băncile care au avut probleme şi au fost salvate de stat şi-au redus riscurile în ultimii ani şi s-au reorientat în mare parte spre pieţele lor interne. De asemenea, au fost nevoite să-şi sporească eficienţa prin diminuarea costurilor, înfruntând criticile acţionarilor de stat cu privire la reducerile de personal.

Dar nu toate ţările au făcut progrese cu readucerea băncilor în sectorul privat. De exemplu, Germania deţine în continuare mai mult de 15% din Commerzbank şi guvernul nu a prezentat încă niciun plan concret cu privire la modul în care doreşte să renunţe la creditor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO