Bănci și Asigurări

Banca Transilvania ia 50 mil. euro de la IFC

26.08.2009, 17:14 25

Banca Transilvania negociaza cu International Finance Corporation (IFC), divizia de investitii private a Bancii Mondiale, contractarea unei linii de finantare de 50 de milioane de euro pentru dezvoltarea operatiunilor Diviziei pentru medici. Propunerea privind contractarea imprumutului va fi discutata de consiliul director al IFC pe 28 septembrie, potrivit informatiilor aparute pe site-ul institutiei.

Linia de credit nu necesita garantii si are o perioada de rambursare de sapte ani. Banii sunt destinati activitatii Diviziei pentru medici, infiintata de Banca Transilvania in octombrie 2007 si ale carei produse se adreseaza furnizorilor de servicii medicale private, companii sau persoane fizice autorizate.

"Proiectul va contribui la dezvoltarea si la cresterea transparentei din sectorul serviciilor medicale private din Romania, prin sprijinirea furnizorilor care au migrat dinspre mediul de afaceri informal si zonele obscure de activitate din sistemul public", potrivit informatiilor de pe site-ul IFC.

IFC ofera produse de finantare destinate mediului de afaceri, iar linia de creditare contractata de Banca Transilvania este un produs din categoria imprumuturilor acordate prin intermediari. Aceste credite vizeaza sustinerea firmelor mici si mijlocii (care nu au capacitatea de a obtine finantare ieftina de pe piata interna sau externa) prin intermediul unei institutii financiare locale.

Banca Transilvania este unul dintre clientii mai vechi ai IFC, iar procedurile de evaluare a riscului efectuate in vederea acordarii imprumutului de 50 mil. euro vor fi simplificate semnificativ, se mai arata in documentul publicat de institutia internationala. Evaluarea riscului se va concentra in primul rand pe testarea procedurilor cu ajutorul carora Banca Transilvania isi construieste portofoliul de credite pentru medici.

Divizia pentru Medici a BT a acordat in primul an de functionare credite in valoare totala de 100 de milioane de euro. Suma imprumutata printr-un credit destinat jucatorilor de pe piata de servicii medicale private poate sa ajunga pana la 300.000 de euro.

Banca a deschis pana acum opt agentii dedicate serviciilor medicale private in Bucuresti, Cluj, Iasi, Targu-Mures, Timisoara, Craiova, Oradea, Galati si Constanta. Divizia pentru medici este cea de-a patra linie de afaceri a bancii, alaturi de segmentele destinate persoanelor fizicie, IMM-urilor si clientilor corporativi.

Banca Transilvania a fost infiintata in 1993 de un grup de antreprenori locali si este listata pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB) din 1997. Banca are sediul central la Cluj, 500 de sucursale in toata tara si peste 6.000 de angajati.

Cel mai mare actionar al BT este Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), care detine o participatie de 14,97%. Membrii fondatori ai bancii, printre care se numara omul de afaceri Horia Ciorcila, detin in continuare peste 16% din actiuni.

Pana la inchiderea editiei, reprezentantii BT nu au oferit comentarii privind negocierile cu IFC.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO