Caută doar în titlu
Bănci și Asigurări

Avertismentul unui bancher: România este ţara unde oamenii au cei mai puţini bani economisiţi din Europa, iar acest lucru îi face să devină mai vulnerabili în această perioadă marcată de o criză fără precedent

♦ România este ţara unde oamenii au cei mai puţini bani economisiţi din Europa ♦ Media la nivel european este de 27% din gospodării, care nu au economii, iar în România rata este aproape de 40%, susţine Serge Offers, CFO al ING Bank România ♦ „Tinerii va trebui să se adapteze noilor condiţii de consum.“

Perioada actuală a crizei pro­vo­cate de pandemia COVID-19 a schimbat re­a­litatea în care trăim, ceea ce înseamnă că oa­menii, în spe­cial tinerii, va trebui să se obiş­nuiască şi să se adapteze noilor moduri de consum, a spus în cadrul unei videoconferinţe Serge Offers, CFO al ING Bank România.

„Cred că de la ultima criză finan­ciară din 2008-2009 au fost mulţi ani de progres şi creştere economică. Oamenii s-au obişnuit cu creşteri mari de două cifre ale salariilor şi nimeni nu şi-a pus problema de şomaj sau schim­bări semnificative pe piaţa muncii. Acum oamenii trebuie să îşi schimbe vi­ziu­nea asupra realităţii. În următoarea perioa­dă, citind raporturile agenţiilor de rating sau raportul Comisiei Euro­pene privind economia, aproape toată lumea se aşteaptă ca nivelul salariilor să nu mai crească. Acest lucru aduce o no­uă realitate la masă. Tinerii va trebui să se obişnuiască şi să se adapteze noi­lor condiţii de consum.“

Serge Offers a explicat în conti­nua­re că în România, oamenii au cei mai pu­ţini bani economisiţi. La nivel euro­petineriian me­dia gospodăriilor care nu au eco­nomii este de 27%, în timp ce în România este aproape de 40%.

„Eu cred că neavând acele econo­mii reprezintă unul din motivele pentru care oamenii sunt vulnerabili în această perioada. Sănătatea financiară vine şi din cheltuieli. Cât de mult cheltuieşti? Acest lucru este important pentru mine, dar este important şi din punct de vedere bancar. Cum te asiguri că oamenii nu cheltuie mai mult decât au nevoie? Dacă faci un pas înapoi şi te uiţi la istoria economiei din România, mo­torul acesteia a fost consumul. Consu­mul este bun, mai ales când vezi că sa­la­riile cresc şi veniturile disponibile ale popu­laţiei cresc. Consumul este să­nătos pentru economie, dar dacă consumul este condus de împrumuturi penru va­can­ţe sau bunuri, de care nu ai nevoie, în timp îţi creezi probleme pentru că ajungi să ai prea multe datorii şi îţi limitezi felul în care îţi trăieşti viaţa.“

Oamenii ar trebui să ţină cont de acest aspect când iau decizii financiare, a mai spus CFO-ul ING Bank România.

„Ce am observat este că mulţi oameni vor să economisească şi le place să economisească, dar nu este un obicei de-al lor. La sfârşitul lunii, aproape 70% din populaţia din România are ve­nituri insuficiente la finalul lunii, iar potenţialul de economisire este destul de limitat în unele cazuri.“

În ultimii 10 ani s-au schimbat multe lucruri în bine, iar din punct de ve­dere legilsativ, oamenii sunt mai pro­tejaţi de supraîndatorare, susţine Serge Offers.

„Până la urmă, dorinţa băncilor este ca oamenii să îşi poată plăti îm­pru­mu­turile. Interesul nu este de a îm­pie­di­ca returnarea împrumuturilor. Trebuie să faci în aşa fel încât să nu ai prea mul­te datorii, mai ales dacă nu sunt sufi­ciente resurse pentru a le susţine.“

Citește continuarea pe zfcorporate.ro

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.