Bănci și Asigurări

ASF a publicat raportul de stabilitate financiară pentru cele trei pieţe aflate sub supravegherea sa. Pentru piaţa asigurărilor, Euroins este considerată ca fiind o entitate cu relevanţă sistemică, ceea ce va necesita o monitorizare şi o supraveghere intensă

ASF a publicat raportul de stabilitate financiară pentru...

Autor: Mircea Nica

21.02.2023, 14:33 233

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), conform celui mai recent raport de stabilitate financiară publicat, consideră că Euroins este o entitate cu relevanţă sistemică, având în vedere fradul ridicat de concentrare pe zona RCA, ceea ce înseamnă că instituţia va continua să moniteorizeze şi să supravegheze intens compania, inclusiv din perspectiva conduitei, potrivit informaţiilor publicate de ASF în raport.

“În urma celei mai recente analize derulate în cadrul ASF, nu au fost identificate entităţi relevante sistemic din perspectiva dimensiunii, având în vedere ponderea redusă pe care activele totale, respectiv primele brute subscrise ale societăţilor de asigurare autorizate şi supravegheate de Autoritate o au în PIB. Cu toate acestea, gradul ridicat de concentrare, inclusiv în ceea ce priveşte piaţa asigurărilor RCA, indică relevanţa sistemică a societăţii Euroins din perspectiva stabilităîii pieţei de asigurări. În contextul actual, considerăm că este importantă intensificarea procesului de supraveghere în cazul societăţilor de asigurare autorizate şi reglementate de ASF, cu atât mai mult în cazul societăţilor de asigurare ce deţin cote de piaţă semnificative pe segmente strategice, cu grad ridicat de concentrare”, se arată în raportul ASF.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO